La 96 de ani, Louise Bourgeois este de departe cea mai varstnica reprezentanta activa a avangardei istorice, o fosila vie ce a trecut prin toate glaciatiunile si inter-glaciatiunile artei secolului XX, de la suprarealism la abstractionism, de la neo-dadaism la realism, de la conceptualism la instalationism si minimalism. Cu toate acestea, marea expozitie retrospectiva pe care i-o dedicaTate Modern) nu are nimic din genul trist "Oscar pentru intreaga cariera" cu care sunt incoronati cei trasi pe linie moarta, in viata fiind inca. Louise Bourgeois este o adevarata protagonista pe scena artei contemporane, in ciuda varstei, dar mai ales in ciuda practicarii unei arte aflata aparent in contra-curent cu arta actuala. In acest sens trebuie interpretata notatia din cea mai recenta piesa expusa, un amplu desen din 2007, un ciorchine doldora de boabe-degete-sfarcuri-penisuri, alaturi de care apare confesiunea: "Nu-i mare lucru de unde-mi vine motivatia, ci cum reuseste ea sa supravietuiasca". Substanta operei sale a ramas aproape nealterata pe parcursul atator decenii: conjurarea, prin masive obiecte fragile, prin sculpturi, desene sau instalatii, a celor mai intime si evanescente perceptii ale dorintei, spaimei, violentei, ale traumei si placerii depanate de la originea lor, de la primele experiente-limita ale copilariei pana la trairile bogat texturate ale maturitatii. Inventivitatea vizuala prin care s-a facut remarcata a fost alimentata din plin de contactul cu arta marilor artisti din prima jumatate a secolului XX. In sculpturile sale din anii ‘50 se regaseste atat cruzimea eterata a lui Giacometti, cat si lustrul metafizic al lui Brancusi, stinghereala retorica a lui Julio Gonzalez, aberatia neteda, cosmarul anodin si geometria perfida din pictura lui Magritte, dar mai ales lectia de exhibitionism atent drapat a lui Marcel Duchamp. Pornind de la opere timpurii, precum p