Cu două săptămâni înainte de Crăciun, craiovenii au început deja goana după cadouri şi produse alimentare. Aglomeraţia din magazine este greu de evitat. Pentru că este un moment de mare importanţă religioasă, Crăciunul este sărbătorit cu mult fast de craioveni - cadouri, brazi şi mai ales o masă îmbelşugată. Cumpărăturile sunt esenţiale în aceste zile. Chiar dacă întotdeauna se găseşte câte ceva de cumpărat pe ultima sută de metri, craiovenii au dat deja năvală în marile magazine pentru a-şi cumpăra cele necesare. Totuşi, reprezentanţii magazinelor spun că această aglomeraţie este doar începutul. „Pe zi ce trece este tot mai aglomerat. Ne aşteptăm însă ca de joi aglomeraţia să se accentueze“, a declarat Gelu Nedelcu, directorul real,- Hypermarket. Pentru a veni în sprijinul cumpărătorilor, magazinele au în această perioadă un program special. Astfel, real,- Hypermarket, de exemplu, a adoptat un program nonstop de la 1 decembrie şi până pe 24 decembrie, când magazinul se va închide la ora 20.00, pentru ca pe 25 decembrie să fie închis. Şi Selgros cash&carry a adoptat un program special. Până pe 23 decembrie, programul de funcţionare s-a prelungit în intervalul 6.00 şi 24.00. Excepţie fac zilele de 16 şi 23 decembrie, când programul este între 7.00 şi 24.00. Pe 24 decembrie, programul de funcţionare este 6.00 - 14.00, iar în ziua de Crăciun este închis.
După ora 5.00, magazinele sunt pline Cu toate acestea, după ora 5.00 magazinele sunt pline. Pentru a evita aglomeraţia, craiovenii au început să-şi schimbe chiar şi vechile obiceiuri de cumpărături. „Astăzi am venit în pauza de masă la cumpărături pentru că după-amiaza este prea mare aglomeraţie şi nu poţi să-şi faci cumpărturile în voie“, a spus Marius, un craiovean care-şi făcea marţi cumpărăturile la ora prânzului. Acesta a explicat însă că după ce-şi va primi salariul plănuieşte să meargă cumpărături dup