Acum mai bine de o lună vuia ţara din cauza cazului Mailat. Unde te întorceai răpăiau tobele vaietului de umilinţă al românilor. De peste tot ne plesneau în urechi stridenţele de trompetă ale dezbaterilor vizând minoritatea ţiganilor. Isterie în ritm de fanfară media, tropăiau politicienii, tropăiau psihologii, sociologii şi ong-iştii în chioşcurile televizoarelor.

Astăzi însă, vorba Martei Bibescu: „În România, nimic nu are importanţă. Vin aici şase luni pe an ca să mă conving că totul e zadarnic“. A trecut doar o lună şi rar mai auzim vorbindu-se despre problemele ţiganilor. Elanul reparator din noiembriele lui Mailat nu a lăsat nici măcar o urmă pe ape. Autorităţile nu au iniţiat încă nici un program serios de integrare a ţiganilor, iar organizaţiile neguvernamentale nu au dat nici un semn de revizuire a politicii de risipire a banilor în proiecte fără efecte vizibile. Cât despre poliţie...ah, poliţia, şarmantă creatură de vodevil care patrulează cu sârg printre blocurile centrale pline de cetăţeni „periculoşi“, dar intervine întotdeauna în ralanti în micile certuri casnice dintre stimabilii spadasini locuitori ai cartierelor „respectabile“ de pe lângă Jiu.

Dacă scandalul Mailat ar fi avut doar efectul înjumătăţit al unui balon colorat de săpun ar fi fost totuşi bine. Din păcate însă, tam-tamul creat în jurul „nomazilor“ din Italia nu a făcut decât să multiplice antipatia majoritarilor români faţă de ţigani. Fericirea e aici, căci ne-am găsit turma de ţapi ispăşitori care scuză manelele ascultate la maximum pe stradă de români, gunoaiele aruncate de români, înjurăturile scuipate de români şi, în general, toate brutalităţile care fac parte în mod natural din constituţia oricărui popor. Nu rezonez la opinia depreciativă cum că românii ar fi în general mai puţin civilizaţi decât alţi confraţi europeni. Şi englezii au huliganii lor, francezii - nesimţiţii