Inca inainte de buimaceala actuala de pe scena politica din Romania, mai exact in 1992, departe de noi, peste Ocean, ganditorul Francis Fukuyama a argumentat intr-o carte tradusa intre timp si la noi (Sfarsitul istoriei si ultimul om) ca progresia istoriei umane inteleasa ca batalie intre ideologii s-a cam incheiat prin victoria democratiei liberale o data cu finalul razboiului rece. In mod evident, universitarul american ignora – din dispret sau pentru ca vorbea simplificand din motive metodologice, prin rezumare purista la formele ideologice de baza – destinul metisajelor ideologice, al ideologiilor reciclate, rebarbative, contaminate intre ele cu elemente adeseori contradictorii, ca si subculturile ideologice, partial parazitare, partial redundante, reduse la sloganuri golite de continut sau la idei deviate prin umplerea de un continut nou. Acest lucru nu putea fi evitat de el decat daca ar fi descins din metropola in oricare dintre zonele de periferie ale "marilor imperii dominatoare", fie SUA, fie CSI, fie China ori UE, acolo unde coabitarile si du-te-vino-urile asigura o dinamica vie si autenticitate unor surogate polimorfe, prezente la toate nivelurile.

Situata la confluenta imperiilor – Rus, Otoman si Austriac –, Romania moderna s-a configurat inca din secolul al XVIII-lea, chiar inainte de a-si unifica provinciile istorice si chiar mai devreme de momentul pierderii temporare a unora dintre ele (Bucovina la 1774, Basarabia in 1812), ca un asemenea hinterland, patria tuturor imprumuturilor ideatice, a arderilor de etape si a mixajelor imposibile. Siliti de nevoi si avand de generatii scoala unei necesare versatilitati politice, cand cu unii dominatori, cand cu altii, membrii elitelor politice si carturaresti si-au configurat prin forta lucrurilor si prin optiune voluntara programele ideatice si strategiile publice, aglutinand in conglomerate pretins