Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Demnitari de ieri şi de azi, maeştri la înşfăcat case

Publicat in Adevarul, joi 13 decembrie 2007 · · ·

>> Timp de 18 ani, înalţii oficiali ai statului român au arătat că sunt dispuşi să facă orice pentru un apartament sau o vilă de lux obţinute pe nimic din fondul locativ al >> Timp de 18 ani, înalţii oficiali ai statului român au arătat că sunt dispuşi să facă orice pentru un apartament sau o vilă de lux obţinute pe nimic din fondul locativ al statului.

Politicienii cărora le-au fost atribuite case de la RA-APPS ca locuinţe de serviciu refuză în continuare să le părăsească deşi mandatul de demnitar pentru care au primit respectivele imobile spre folosinţă a expirat de ani buni. În prezent, Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat se judecă în instanţă cu 17 foşti demnitari pentru recuperarea locuinţelor închiriate la preţuri modice.

RA-APPS a transmis, în urma unei solicitări făcute de ziarul "Adevărul", lista cu persoanele fizice care ocupă case deşi nu sunt îndreptăţite. Printre ei se regăsesc figuri marcante, precum fostul ministru social-democrat al Tineretului şi Sporturilor, Georgiu Gingăraş, şi fostul procuror-general al României, Joiţa Tănase. Potrivit listei RA-APPS, cinci dintre persoanele date în judecată sunt deja decedate. Probleme "morale" în materie au şi actualul preşedinte Traian Băsescu şi liderul PSD, Mircea Geoană.

Geoană reprezintă doar unul din lunga listă de politicieni şi demnitari care ar putea beneficia de noua lege votată de către parlamentari. Casa în care locuieşte liderul PSD se află pe lista primei tranşe de imobile pe care RA-APPS se pregăteşte să le scoată la vânzare.

Liderul social-democrat a anunţat însă că nu are în plan cumpărarea locuinţei primite pe vremea când era ministru de externe. "Nu intenţionez să achiziţionez locuinţa în care stau în acest moment. Doresc să accelerez procedurile de a găsi o altă soluţie imobiliară, un apartament pe care l-am contractat, pentru a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 57 minute
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 22 minute
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum o ora
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum o ora
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

VIDEO Imagini cu Ilie Bolojan care strânge gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi, la Congresul PNL

HotNews acum o ora
În timp ce liberalii votează noua conducere a partidului, Ilie Bolojan adună pliantele și sticlele lăsate de liberali în Sala Unirii a Palatul Parlamentului, unde are loc Congresul PNL. Ilie Bolojan s-a apucat să strângă gunoaiele lăsate în urmă de

VIDEO Serghei Lavrov, primit de Kim Jong Un în Coreea de Nord. Șeful diplomației ruse a lăudat „fraternitatea invincibilă”

HotNews acum 2 ore
Ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, s-a întâlnit cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, sâmbătă, în timpul vizitei efectuate în statul comunist, un aliat-cheie al Moscovei, relatează AFP. Lavrov „a fost primit” de Kim Jong Un la Wonsa

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 3 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum 4 ore
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 5 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°