Ioan LAcustA
Cenzura vegheaza
Editura Curtea Veche, Colectia „Istorie si politic“,
Bucuresti, 2007, 456 p.
Studiul despre cenzura intreprins de Ioan Lacusta cu rigurozitatea istoricului, pasiunea moralistului, interesul pentru tipologii umane al scriitorului are la baza un mai vechi proiect de roman si o descoperire: registrul cenzurii intre anii ’37-’39. Din interdictii si aprobari se contureaza tabloul unei epoci politice tulburi, din care se detasaza, in prim-plan, ascensiunea extremei drepte romanesti, pe fundalul „rinoceritei“ naziste care ameninta Europa.
Incursiunea in istoricul cenzurii in Romania e construita clasic: definitie – „directionarea politica a informatiilor, mijloc eficace de manipulare si dominatie, apanaj al puterii“; datare (1646, Pravila lui Vasile Lupu); analiza a momentelor de virf ale cenzurii institutionalizate: de la functionarea ei, pusa in opera de Kiseleff (1832), in timpul stapinirii rusesti asupra Principatelor Romane, pina la cenzura ceausista. „In mod fatal, prima grija a regimurilor nepopulare ori necesitate a fost sa suprime critica incomoda a presei“, scria in 1936, George Silviu in Noile legiuiri penale si libertatea presei, atragind atentia ca restrictiile conduc la acumulari de energii in stare sa fringa, intr-o conjunctura prielnica, barierele instituite de o legislatie nedemocratica.
In ce masura a existat libertatea presei in Romania secolelor al XIX-lea si al XX-lea? Prima lege a presei, din Legiuirea lui Ghica, din 1856, care desfiinta cenzura impusa de „ocirmuirea straina“, marca, totusi, ingradiri ale acestei libertati. La numai trei ani distanta se derula primul proces de presa intentat de Mihail Kogalniceanu postelnicului Dimitrie Danu, acuzat de calomniere intr-o brosura in care se facea propaganda antiunionista. Mai mult decit de datele procesului in sine, Ioan L
