Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meci pe muchie de cuţit

Publicat in GAZETA de SUD, joi 13 decembrie 2007 ·

Fost jucător la Universitatea Craiova, Romulus Miclea nu a uitat atmosfera deosebită din tribunele stadionului „Ion Oblemenco“.

Originar din Târgu Mureş, Romulus Daniel Miclea a debutat în prima ligă de fotbal sub culorile Ştiinţei pe 17 august 2002, în meciul Universitatea Craiova - Astra Ploieşti 3-1, el venind în Bănie de la CSM Reşiţa. Începând cu sezonul 2004/2005 s-a transferat la Poli Iaşi, în prezent fiind titular în echipa lui Ionuţ Popa. Ieri-dimineaţă, Miclea a răspuns întrebărilor GdS.

- Ai debutat sub culorile alb-albastre ale Universităţii Craiova, iar acum evoluezi tot sub aceleaşi culori, dar ale echipei Poli Iaşi. Cum te-ai simţit la Craiova, cum te simţi la Iaşi?

- La Craiova a fost aşa şi... aşa, nu ştiu cum să spun. În primul an, sezonul 2002/2003, m-am simţit destul de bine în Bănie, m-am integrat în echipa Universităţii, am jucat în vreo 22 de partide, am marcat şi un gol în acel campionat de debut. În al doilea sezon au fost câteva probleme la Universitatea, iar eu am plecat când a venit antrenor Mircea Rednic. Corectez, am fost obligat să plec de la Craiova, am fost, într-un fel, disponibilizat.

- Şi aşa ai ajuns din Oltenia în Moldova...

- Din fericire pentru cariera mea fotbalistică, aş putea spune că mi s-a făcut un bine atunci.

- Adică?

- Sunt de patru ani la Iaşi şi, o spun cu toată sinceritatea, mă simt foarte bine. De la început, totul a fost OK, începând cu primirea, acomodarea etc. În prima ediţie de campionat jucată la Iaşi am fost golgheterul echipei Poli... Ce să mai zic? Sunt iubit la Iaşi pentru că îmi fac datoria cât pot de bine.

Ştiinţa rămâne în sufletul meu

- Cu ce sentimente revii pe stadionul din Craiova?

- Sâmbătă, când voi intra pe gazonul stadionului „Ion Oblemenco“, voi avea un sentiment ciudat.

- De ce?

- Păi, voi juca împotriv

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 2 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Șefa diplomaţiei europene: Termenul de 50 de zile dat de Donald Trump Rusiei înaintea sancţiunilor „este foarte lung”

Adevarul acum 3 ore
Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, consideră că termenul de 50 de zile dat Rusiei de preşedintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancţiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili inocenţi mor în fiecare zi”.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 8 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 5 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

21°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°