Nu toti demnitarii isi vor putea cumpara imobilele de la RA-APPS in care locuiesc. Aproape jumatate din patrimoniul regiei va fi insa vandut prin licitatie publica sau prin negociere directa.
Regia Autonoma Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat isi va injumatati in urmatoarele trei-patru luni patrimoniul pe care-l administreaza, a anuntat ieri secretarul general al Guvernului, Ilie Bolojan. Potrivit acestuia, dintr-un total de aproximativ o mie de imobile detinute la nivel national, circa 900 se afla in Bucuresti, iar din acestea vor fi instrainate peste 500 de spatii. Vanzarea, fie ca se realizeaza prin licitatie publica, fie prin negociere directa, va tine cont de preturile practicate pe piata imobiliara si de estimarile facute de evaluatorii selectati, astfel ca s-ar exclude, cel putin la nivel declarativ, posibilitatea "intelegerilor avantajoase" intre actualii chiriasi si regie.
O veste proasta a venit de la SGG si pentru actualii demnitari, in sensul ca locuintele de serviciu si de protocol nu vor fi vandute, dat fiind ca sunt destinate ocuparii exclusiv pe durata exercitarii mandatului. Potrivit lui Bolojan, in categoria locuintelor de serviciu vor fi pastrate circa 150-200 de locuinte din zone centrale ale Bucurestiului, cu mentiunea ca unele dintre acestea sunt inca ocupate, fara a mai avea dreptul, de fosti demnitari. Pana la intocmirea listei cu spatiile ce vor fi vandute, SGG incearca sa-si mai "dreaga" imaginea sifonata de scandalurile care au planat in jurul RA-APPS prin anuntarea unor conditii asa-zis mai dure de inchiriere pentru actualii demnitari pe care acestia le-au inclus in contractele semnate la inceputul anului. Este vorba despre introducerea unei clauze in conventiile de cazare, potrivit careia persoanele care nu parasesc locuinta la termen sunt evacuate imediat, fara a mai fi necesara interventia instantei jud