Exista o stare cinefila incercata cu predilectie la festivalurile de film necompetitive, cum sint cele girate anual de oficiile culturale ale ambasadelor. Liberi de amenintarea palmaresurilor, scapati de tirania unor „care mai de care“/„care pe care“, ne lasam in voia deliciului filmic „in sine“. Nu mai primeaza grija de a stabili pe loc ierarhii si unicitati, categorisiri de gen, dramuiri de adjective sau numar de stelute. Nici daca asistam ori nu la ultimul strigat in materie, imperativul datarii la zi a productiei nu ne mai persecuta.
Revazind, de pilda, la recentul Festival al Filmului Francez bucurestean Pas sur la bouche al lui Alain Resnais (film ales si foarte bine prefatat de Cristina Corciovescu, in sectiunea intitulata simpatic-autoironic „Formidabil!“, in care si alti cinci comentatori de specialitate romani au fost selectioneri/prezentatori), mi-am amendat binisor, si anume in favoarea filmului, impresiile din urma cu citiva ani, cind opul din 2003 al protagonistului Noului Val Francez din secolul trecut a rulat in premiera la noi. Fiindca nici cronichetele de premiera nu se pot sustrage rigorilor grabite ale calificativelor ordonatoare si recomandarilor discriminatorii, inevitabile si necesare in avalansa innoirii saptaminale a repertoriului. Or, dincolo de manierismul usor desuet al remake-ului dupa un antecedent obscur din 1931, adaptind libretul unei operete, Nu pe gura – fara alt defect decit lungimea – cucereste prin reanimarea uneia dintre vocatiile uitate ale vodevilului filmic frantuzesc, caruia radicalul inovator de la cumpana anilor ’60 ii atribuie, ca octogenar valid ce este, nu doar o gratie distinsa, dar si un savuros aplomb parodic, in relatie cu yesman-ul transatlantic.
FFF – fluctuant, dar in redresare
Evolutia acestor festivaluri fara palmares, organizate aproape toate de ambasade ale tarilor europene,
