Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atenţie la depresia de sărbători!

Publicat in Adevarul, joi 13 decembrie 2007 ·

>> Această afecţiune sezonieră este cauzată de trecerea într-un nou an şi, implicit, de privirea retrospectivă către realizările personale. Apropierea sărbătorilor aduce cu sine, an de >> Această afecţiune sezonieră este cauzată de trecerea într-un nou an şi, implicit, de privirea retrospectivă către realizările personale.

Apropierea sărbătorilor aduce cu sine, an de an, instalarea depresiei specifice sezonului rece. Psihologii spun că pe cei mai mulţi oameni îi apucă depresia când se gândesc că a mai trecut un an fără mari realizări. Alţi specialişti consideră că lipsa luminii naturale reduce nivelul endorfinelor din creier şi, prin urmare, apare depresia.

Este normal ca la sfârşit de an să facem un bilanţ al reuşitelor personale? Da, spun specialiştii în psihologie, numai că există riscul ca să numărăm mai degrabă oile negre decât pe cele albe.

"Oamenii tind ca în această perioadă să-şi evalueze viaţa, trecutul şi realizările de până în prezent. De multe ori, ei ajung să se privească ca fiind nişte persoane ratate, deoarece observă că încă un an a trecut şi ei încă nu şi-au atins obiectivele", a explicat psihologul Constanţa Damian.

Ştirile negative, de ocolit Oricare ar fi motivul pentru care vă simţiţi depresivi în preajma sărbătorilor de iarnă, există câteva măsuri pe care le puteţi lua pentru a preveni această stare. Printre acestea se numără evitarea ziarelor şi a programelor de televiziune care prezintă ştiri negative, axate pe moarte, violenţă şi distrugere.

"În momentul în care aveţi oaspeţi, aveţi grijă să închideţi televizorul. Acest lucru este important deoarece programele de la televizor, difuzate în această perioadă, se luptă pentru a răpi atenţia oaspeţilor, diminuând spiritul festiv", a afirmat psihologul. Încercaţi să gândiţi pozitiv şi să vedeţi în principal calităţile celor din jur. De sărbători se aplică zical

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Secretarul pentru Comerţ al SUA explică de ce există tarife pentru insule locuite doar de pinguini

News.ro acum o ora
Secretarul pentru Comerţ al SUA, Howard Lutnick, a explicat duminică, în emisiunea „Face the Nation” de la CBS, de ce insule locuite doar de pinguini au fost incluse pe lista cu tarife a lui Donald Trump. "Dacă lăsăm ceva în afara listei, ţările car

Donald Trump, fără milă împotriva infractorilor: „Instrucţiunile preşedintelui sunt foarte clare: trebuie să cerem pedeapsa cu moartea ori de câte ori este posibil”

Ziare.com acum 36 minute
Procurorul general al Statelor Unite, Pam Bondi, a justificat decizia de a solicita pedeapsa capitală pentru suspectul acuzat de uciderea unui director din domeniul asigurărilor de sănătate. Ea a subliniat că administrația Trump va adopta această mă

Meciul Rapid – Dinamo: Sancţiuni contravenţionale de peste 75.000 de lei, inclusiv pentru gazde şi pentru societatea de pază / Trei suporteri au primit interdicţii de acces la competiţii

News.ro acum 7 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că a aplicat 36 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 76.470 de lei, cu ocazia meciului Rapid – Dinamo, din play-off-ul Superligii. Dintre acestea, trei sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 50.0

Traian Băsescu, după ce premierul Ciolacu a trimis emisari în SUA: Cum poţi să compromiţi ţara în asemenea măsură? Uzurpă atribuţiunile preşedintelui

HotNews acum 9 ore
Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, că premierul Marcel Ciolacu a uzurpat atribuţiile preşedintelui prin trimiterea de emisari în Statele Unite, pentru că relaţia la nivel înalt cu alte state este menţinută de preşedinte. În plus, afirmă Băses

Superliga – play-off: Rapid a învins Dinamo cu 1-0

News.ro acum 8 ore
Echipa Rapid Bucureşti a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Dinamo Bucureşti, în etapa a treia din play-off-ul Superligii. Ambele echipe s-au prezentat pe Arena Naţională având foarte mulţi absenţi. Rapidul a început mai bin

Val de frig arctic în plină primăvară, în Europa. Care este explicația fenomenului

Mediafax acum 10 ore
Specialiștii meteorologi spun că acest episod este provocat de un complex de factori atmosferici, inclusiv ruperea vortexului polar și formarea unui anticiclon de blocare deasupra Oceanului Atlantic, scrie Il Messaggero. Conform analizelor meteorolo

UE pregătește contramăsuri de 28 miliarde dolari ca ripostă la tarifele lui Trump

Mediafax acum 10 ore
Blocul comunitar se alătură astfel Chinei și Canadei, care au impus deja tarife de retorsiune împotriva Statelor Unite, într-o escaladare timpurie a ceea ce experții economici se tem că ar putea deveni un război comercial global. Comisia Europeană v

Şedinţă a Comandamentului energetic, din cauza vremii nespecifice perioadei – Peste 2.400 de consumatori de energie, nealimentaţi / Ministrul Energiei anunţă creşteri ale consumului de energie şi gaze, dar nu se aşteaptă la probleme

News.ro acum 11 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Bursuja, a convocat, duminică, Comandamentul energetic, din cauza vremii nespecifice perioadei, care se manifestă prin temperaturi extrem de scăzute, vânt puternic şi ninsori. Duminică seară, peste 2.400 de consumatori

Tenis: Irina Bara a pierdut finala de dublu la Bogota

News.ro acum 11 ore
Perechea Irina Bara/Laura Pigossi (România/Brazilia) a pierdut, duminică, finala probei de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 250 de la Bogota. Românca şi colega sa au fost învinse de echipa spaniolă favorită 1 Cristina Bucsa/Sara Sorribes

Marius Tucă Show începe luni, 7 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

1°/10°
mie.

3°/11°
joi

3°/13°
Iasi
acum

-2°
lun.

-2°/5°
mar.

-1°/9°
mie.

-1°/7°
joi

1°/9°
Constanta
acum

lun.

1°/7°
mar.

2°/10°
mie.

3°/9°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

-4°
lun.

-4°/4°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

-3°
lun.

-3°/7°
mar.

-0°/10°
mie.

1°/11°
joi

3°/11°