Volumul Punct de Aureliu Busuioc este primul dintr-o serie de antologii de autor lansată recent de Editura Ştiinţa din Chişinău. Poetul a fost invitat să-ţi selecteze singur poeziile (ceea ce vor fi invitaţi să facă şi ceilalţi poeţi care vor mai figura în colecţie). Editura a stabilit ca de fiecare dată sumarul să cuprindă aproximativ o sută de titluri: destule pentru a face cunoscută o individualitate artistică şi suficient de puţine pentru a nu-l obosi pe cititorul de azi, care îşi pierde repede răbdarea.
Aureliu Busuioc (n. 26 octombrie 1928), vag cunoscut în România (deşi are o inteligenţă artistică remarcabilă), ne oferă în volumul Punct un recital de poezie discursivă, paradoxală şi calculat-emoţionantă (semănând în esenţa ei, nu şi în ceea ce priveşte tehnica de versificaţie, cu poezia lui George Topârceanu).
Frumuseţea acestui mod de a scrie este desfăşurată (nu instantanee, ca în cazul poeţilor care se folosesc de metafore surprinzătoare). În plus, autorul ia o distanţă critică faţă de propriile lui emoţii, persiflându-le în surdină. Sau transformând poezia într-un joc de-a poezia, asemenea postmoderniştilor (deşi s-a afirmat cu decenii înaintea lor; este o dovadă, printre multe altele, că postmoderniştii au inventat ceea ce era deja inventat).
Aşa se explică de ce poeziile sentimentale au un secret umor. Evocările nostalgice, de exemplu, par acompaniate de o pianină mecanică, efectul datorându-se enunţurilor scurte, sacadate, şarjat-simpliste:
"Visez la satul meu Oneşti/ Cu oameni harnici şi oneşti,/ La viile de pe ponoară,/ Ce tot coboară şi coboară/ Ca turmele din munţi la vale,/ Când toamnele doinesc agale.// Visez la merele domneşti/ Din merii satului Oneşti,/ Şi la tutunul foarte rău/ Din lunca Ichelului meu...// Şi-l tot visez/ şi-l tot ascult,/ Şi-l ştiu că s-a schimbat demult,/ Şi-i mulţumesc că s-a schimbat,/ C
