Traian T. Coşovei, Nichita Danilov, Ion Mureşan, Ioan Es. Pop, Liviu Ioan Stoiciu. Aşa arată, în texte, la o severă relectură, nucleul granitic al poeziei generaţiei optzeci. Sau cel puţin aşa stau lucrurile în viziunea editorilor de la Paralela 45, care au lansat - de curând - pe piaţă antologia de grup Băutorii de absint. Nu stau să chestionez savant selecţia, să mă mir de ce aceştia şi nu alţii, să bifez şi să tai cu o linie groasă prin materialul generos al analectelor. Un criteriu există, fără îndoială, şi în cadrele sale stricte zgârcita listă se susţine de la un capăt la altul. Desigur, nu purismul estetic a dat nota dominantă (cu atât mai mult cu cât alegerea poemelor a rămas la latitudinea autorilor), nu programul teoretic (adesea tacit şi neasumat), nu o prietenie cenaclieră (veche sau nouă), ci mai degrabă o anume temperatură poetică a vremii noastre, un spirit difuz al timpului, la care scrisul celor cinci pare a se fi adaptat din mers de minune. Nu ştiu câţi optzecişti lăsaţi pe dinafară vor subscrie la această nemiloasă parcelare, dar sunt convins că ea va fi pe placul, deopotrivă revanşard şi sincer, al tinerilor şi foarte tinerilor scriitori.
Aşadar, motivul pentru care prefaţa volumului compact - nu şi selecţia - a fost alcătuită de unul dintre cei mai subtili şi mai talentaţi critici ai ultimilor ani transpare fără alte amânări. Cineva trebuia să legitimeze şi să confere credibilitate deplină unei opţiuni întemeiate, la origine, pe nişte argumente mai degrabă eterate. Totul, bineînţeles, sub masca unei revizuiri ori a unei repoziţionări judicioase, aduse la zi, obiective. Sondajul implicit şi aerul timpului aveau nevoie de acoperirea solidă a unei conştiinţe critice. Iar în acest scenariu, Bogdan Creţu reprezenta - o spun fără umbră de maliţie - mâna fermă care ar fi urmat să scoată castanele din foc.
Din fericire, abilul cronicar de la
