Celebrul pian pe care s-a filmat pelicula Amadeus, la Praga, le-a fost prezentată aseară melomanilor clujeni, la Academia de Muzică "Gh. Dima", în cadrul Festivalului Internaţional Mozart.
Celebrul pian pe care s-a filmat pelicula Amadeus, la Praga, le-a fost prezentată aseară melomanilor clujeni, la Academia de Muzică "Gh. Dima", în cadrul Festivalului Internaţional Mozart. Clujenii au asistat la un program de sonate, pentru pian şi vioară, susţinut de britanicii Catherine Mackintosh şi Geoffrey Govier. Pianul a fost adus de la Praga de proprietar, restauratorul ceh Petr Sefl.
Acesta a cumpărat instrumentul în urmă cu trei decenii, prin mica publicitate. Având în vedere starea sa foarte bună de funcţionare, pianul este solicitat frecvent în Europa, la festivaluri clasice. Piano Forte este un strămoş al pianului, interpus între clavecin şi actualul instrument. Acesta are mai puţine octave, doar cinci, clape mai înguste, un singur rând de coarde, lovite cu ciocănele, şi pedale la genunchi. (Alice Baciu)