Dorina Mihai-Lupu, campioană mondială la sabie în 2003, a decis să se retragă la numai 26 de ani. Sursa: AFP
Dorina, mamă şi soţie, preferă să intre în posesia rentei viagere, decât să mai continue într-un lot care tremură între desfiinţare şi reînfiinţare.
În 2003, la Havana, Dorina Mihai cucerea aurul mondial. Fata venise din pământ, din iarbă verde, luptase curajos, aproape inconştient, şi câştigase. În noaptea de după victorie nu închisese un ochi, trăise la maximum ce i se întâmplase pe planşă şi oboseala nu-i ajungea pentru a merge la somn. Avea 22 de ani şi se afla la începutul vieţii.
Lotul s-a desfiinţat înaintea Mondialelor
A obţinut calificarea la Jocurile Olimpice de la Atena, din 2004, dar a renunţat la competiţie pentru un motiv mai important. Cu câteva luni înainte de Olimpiadă a rămas însărcinată, iar fiul ei, Luca-Nicolas, are acum trei ani şi merge deja la grădiniţă.
Medalia din Cuba a rămas însă singura din palmaresul Dorinei. În această toamnă, sabrera a luat hotărârea de a se retrage din activitatea competiţională. „Regret din tot sufletul că am ajuns la această decizie. Nu mai aveam nicio motivaţie. Lotul feminin de sabie se desfiinţase, la Campionatele Mondiale de la Sankt Petersburg nu ne-au mai trimis. Au considerat din start că nu mai avem şanse pentru Olimpiada de la Beijing, de anul viitor“, a explicat Dorina. Sportiva şi-a depus deja cererea pentru renta viageră ce i se cuvine ca urmare a câştigării titlului mondial. „Va fi un venit mai bun decât salariul pe care îl am în acest moment“, a adăugat sabrera.
„Laura Badea mă tot împinge de la spate să nu mă las. La fel şi Alexandru Mironov. Ştiu că sunt prea tânără pentru a pune capăt carierei mele, dar asta e! Nu voi fi niciodată antrenoare, pentru că nu am suficientă răbdare. Voi rămâne, cel mai probabil, în cad