Este îmbucurător faptul că, în ultima perioadă, în marile biblioteci din Bucureşti şi în multe centre culturale din ţară au început să se alcătuiască bibliografii exhaustive consacrate unor ilustre personalităţi din domeniul literaturii, artei, filosofiei şi al altor ştiinţe. Asemenea lucrări sunt de o necesitate absolută pentru viitorii cercetători ai vieţii şi operei acestor personalităţi, în vederea elaborării de monografii şi ediţii complete. Prin apariţiile recente se numără şi Biobibliografia Nae Ionescu de Dora Mezdrea, editată de Muzeul Brăilei şi Editura Istros din acest oraş, cinstind astfel memoria unuia dintre cei mai străluciţi (şi controversaţi) fii ai insolitului port de la Dunăre. Este o lucrare monumentală, de şase sute de pagini, care a implicat o muncă enormă şi, desigur, o competenţă desăvârşită. Biobibliografia este foarte bine structurată, în secţiuni şi capitole distincte. Se deschide cu o amplă Cronologie de "repere biografice şi spirituale", de aproape o sută de pagini. Prima parte este dedicată operei lui Nae Ionescu, indicându-se volumele antume şi postume, ca şi prezenţa filosofului în volume colective. Părţile componente ale operei sale sunt sistematizate în studii filosofice, prefeţe şi ediţii îngrijite, articole apărute în periodice, conferinţe, interviuri şi anchete, încheindu-se cu corespondenţa emisă şi primită. Partea a doua cuprinde ceea ce s-a scris Despre operă şi om, în volume, bibliografii, dicţionare, enciclopedii, lexicoane, apoi în periodice, în final prezentându-se referinţele din epistole şi indicaţiile arhivistice. Interesantă este şi penultima secţiune, Varia, înregistrând cursurile predate şi seminariile universitare, publicaţiile pe care le-a coordonat şi, de asemenea, la care a colaborat, stabilind paternitatea pseudonimelor şi scrierilor atribuite lui Nae Ionescu. Ultima secţiune ne oferă câteva Aprecieri criti