Aflând că miercuri, 12 decembrie 2007, la ora 17.00, preşedintele României va susţine o declaraţie de presă, m-am gândit că voi auzi, în fine, punctul de vedere al ţării noastre în chestiunea Kosovo, în dezbatere la Consiliul de iarnă al Uniunii Europene, către care o delegaţie la nivel înalt urma să plece a doua zi. Spre surprinderea mea, şeful statului s-a lansat într-un atac de o rară violenţă împotriva lui Cristian Pârvulescu, liderul Pro Democraţia, pentru că, vezi Doamne, ar fi fost coautor la legea votului uninominal, declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională prin două dintre articolele sale: „Aceste elemente au fost validate şi de Curtea Constituţională şi, concluzionez, a fost o minciună promovată de guvern şi de d-l Pârvulescu. Din acest moment, personal, o să-l mai cred pe d-l Pârvulescu şi în analizele dânsului când soţia Domniei sale nu va mai fi salariată la guvern. Cât timp rămâne în Palatul Victoria, să nu mai vândă analize politice nimănui“. Reacţiile de după iarmarocul prezidenţial au fost unanime în a condamna coborârea discursului la nivelul unui atac împotriva familiei unui cetăţean. Pentru că, în ultimă instanţă, Cristian Pârvulescu nu e demnitar şi nici măcar politician. Cei mai mulţi dintre comentatori au criticat intervenţia prezidenţială doar din perspectiva unui atac la persoană. Nimeni n-a observat că mizeria al cărei autor e însuşi şeful statului nu se rezumă la un atac la persoană. Cristian Pârvulescu (un domn care mi-e profund antipatic pentru că a fost amestecat în complotul care l-a făcut pe Traian Băsescu preşedinte, susţinând diversiunea cu fraudarea alegerilor din 2004) s-a implicat în promovarea Legii uninominalului asumate de guvern. Traian Băsescu a găsit de cuviinţă să vadă în asta un soi de plată pe care Cristian Pârvulescu a făcut-o lui Călin Popescu Tăriceanu pentru că soţia sa lucrează în cadrul aparatulu