Exista, in orasele cu oarecare trecut, un spatiu privilegiat, facut parca dinadins sa pastreze intacta memoria locului. Asemenea topos dobandeste, in timp, puterea de iradiere a mitului, si absoarbe ca intr-o fermecata capsula istoria afectiva a evenimentelor mari si mici, din care documentele nu pastreaza decat scheletul, litera moarta.
Amintirea persista totusi daca nu altfel, macar in forma insufletita de imaginatia scriitorilor. Ca sa dau numai un exemplu - e drept, celebru -, Bucurestiul (ca mit literar, si nu numai) datoreaza enorm lui Mateiu Caragiale (nu cred sa fiu singurul provincial pornit prin labirintul capitalei pe urmele crailor, in cautarea Penei Corcodusa). Cartea bate viata, vrem, nu vrem. Ei bine, un echivalent pentru Curtea Veche (iubitorii de simboluri pot consulta cu folos eruditele comentarii ale lui Vasile Lovinescu din Al patrulea hagialak), cu tot ce se afla in proximitatea ei, ar fi, la Iasi, strada Lapusneanu, situata in mijlocul urbei, intre Piata Unirii si intersectia care leaga Rapa Galbena, primul popas de interes turistic cum vii dinspre gara, de soseaua Pacurari si Bulevardul Carol I, altadata un simplu drum prafuit urcand spre Universitate si dealul Copoului.
Dar nu cu istoria Iasiului vreau eu sa va plictisesc, desi (hai s-o spun totusi, cu riscul de a-mi indeparta din start destui cititori) mie mi se par mult mai instructive astfel de lucruri, scoase din trecut, in raport cu cele de interes asa-zicand "imediat". Cand am luat in primire rubrica de fata, stiam ca nu voi izbuti sa fiu un reporter obedient, cu antenele intinse spre actualitate. Cu toate acestea, n-am ezitat o clipa. Nu voi furniza bucurestenilor informatii "la zi" din vechea cetate moldava? Nu-i nimic, noroc ca se poarta din nou moda "retro"! Apoi, asa-numitele "evenimente" culturale nu mi-au starnit niciodata entuziasmul, pentru ca (am impresia) sol
