Prezenţa lui Asachi în tabăra "poeţilor paşoptişti", în care majoritatea covîrşitoare erau munteni, se explică prin afinităţi elective netăgăduite, ca şi prin spiritul operei asachiene: moldovean autentic - ba chiar regionalist, anti-unionist spre sfîrşitul vieţii -, Asachi se situează într-un frapant paralelism nu doar cu Heliade, ci şi cu ceilalţi poeţi din grupul heliadesc. Atinge excelenţa în poezie şi rămîne, primordial, poet; deşi a mai scris proză şi teatru, deşi s-a manifestat ca jurnalist şi teoretician, marea şi unica lui vocaţie a reprezentat-o versul. Din întinsa operă a lui Asachi rămîne numai poezia; este primul nostru poet modern şi cel dintîi care a identificat cu siguranţă modelul după care noua poezie românească trebuia construită, modelul neo-latin. în istoria poeziei noastre, Asachi este o personalitate aurorală. Odată cu el începe, în limba română literară, ceva important şi greu de definit, dar care durează pînă astăzi.

Plasarea poetului moldovean în apropierea lui Heliade are şi o altă semnificaţie: exact ca şi acesta, Asachi a întreprins o acţiune culturală neobişnuită, creînd ex nihilo instituţii esenţiale. Primul curs de inginerie în limba română (de fapt, primul curs superior românesc) a fost inaugurat la 1813, în cadrul Academiei Greceşti din Iaşi, de către Asachi; prima piesă de teatru în limba română a fost tradusă şi reprezentată de acelaşi Asachi, în 1816; prima şcoală normală, ca şi primele şcoli primare, sunt tot opere asachiene, după cum Asachi rămîne editorul primei reviste româneşti cu apariţie îndelungată, "Albina românească", în 1829. Enumerarea acţiunilor lui în domeniul culturii ar umple o pagină întreagă de enciclopedie. Şi toate acestea s-au petrecut cu mult înainte ca Heliade să-şi fi început acţiunea de îndrumător cultural, s-au petrecut înainte de 1822; spre deosebire însă de zgomotosul Heliade, Asachi a muncit