Grigore Cartianu
Foto: Evenimentul Zilei
Grigore Cartianu: " Prinsi cu mana pe portofelul nostru, politicienii-imobiliari ne asigura ca RAAPPS va vinde la pretul pietei. "
"Bomba RAAPPS" a explodat inca o data, asa cum s-a mai intamplat de cateva ori in ultimii ani. Subiectul a tinut deseori prima pagina a ziarelor interesate de soarta avutiei publice, iar guvernantii au mimat, pe moment, o vie preocupare pentru rezolvarea problemei. Au aparut incruntati la TV, au aratat cu degetul spre cei dinaintea lor si au zis „gata, nu se mai poate!”.
Dar s-a putut mereu, pentru ca nicio guvernare postcomunista n-a fost interesata sa puna capat jafului imobiliar. Cu totii au profitat de ugerul mare al vacutei pe care scrie „protocolul de stat”. Iar cei care n-au apucat sa mulga, in mod cert isi faceau planuri ca o sa le vina si lor randul. E vremea lacustelor imobiliare!
Am inteles de ce deputatii PSD au votat mizerabila lege: pur si simplu, „social-democratii” (suna ironic, nu?) sunt marii beneficiari ai acestei legi. Ei ocupa cele mai multe viloaie aflate pe lista celor ce vor fi scoase la vanzare. Le-au ocupat pe vremea cand se aflau la guvernare si nu le predau nici morti.
Intrebarea e: de ce au votat PNL, UDMR, PRM si PC, alaturi de PSD, „legea jefuirii RAAPPS”? Daca ne uitam atenti pe lista celor ce beneficiaza de case-cadou de la protocolul de stat, nu regasim prea multe interese liberale. Si nici UDMR-iste sau PC-iste.
Cu atat mai putin, PRM-iste. Si atunci, care sa fie explicatia?
Dincolo de solidaritatea sudata intre cele cinci partide in primavara, la suspendarea presedintelui, exista si resorturi care tin de conjunctura actuala. Mai multe voci liberale dau un prim indiciu de culise: PSD a santajat PNL-ul cu votarea bugetului pe 2008. Ecuatia e simpla: daca voi votati legea caselor, votam si noi bu