Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PNL lasă „vilele“ în cârca lui Geoană

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 14 decembrie 2007 ·

Liberalii susţin că au votat legea în parlament la cererea şefului PSD.

Chiar dacă parlamentarii liberaliau votat cot la cot cu PSD-iştiilegea de vânzare a vilelorRAAPPS, PNL încearcă odelimitare de acest scandal. Mai multevoci din interiorul formaţiunii liberale,care au refuzat însă să-şi declineidentitatea, au susţinut ieri la unison cădeputaţii PNL au votat în favoareaactului normativ ca urmare a uneisolicitări în acest sens a liderului PSD,Mircea Geoană.

Potrivit surselor liberale, Geoană arfi făcut lobby pe lângă Tăriceanu şi ar fireabordat subiectul într-o discuţieprivată cu Tăriceanu acum câteva zile.Informaţia nu a fost asumată oficial deniciun lider PNL.

Contactat de EVZ, Ilie Bolojan,secretarul general al guvernului, adeclarat că nu a primit cu plăcere votuldat de parlamentarii PNL împotrivaordonanţei guvernului liberal. Bolojannu a explicat motivele din spateleacestui vot, spunând că nu se poatepronunţa în numele celor care s-auîmpotrivit ordonanţei. „Ar trebui să-iîntrebaţi pe cei care au votat în felulacesta. Eu vă pot informa că atât eu, câtşi domnul secretar de stat Cseke (n.r.-Atilla Zoltan), care am fost unul în Senat,celălalt în Camera Deputaţilor, amsusţinut vânzarea prin licitaţie publică.Şi vă daţi seama că nici pentru noi nu afost foarte plăcut să constatăm un astfelde vot“.

PSD-iştii neagă vehement

Liderii PSD prezenţi la negocierilecu liberalii neagă că s-ar fi discutatvreodată problema vilelor de laRAAPPS. La fel şi Mircea Geoană, care acalificat afirmaţiile liberalilor dreptminciuni. „Nu a fost vorba niciodată deaşa ceva. Nu am cerut casa de laRAAPPS şi nu am condiţionat de aşaceva susţinerea la buget. Negocierile pebuget pe care le-am avut cu liberaliis-au referit strict la susţinerea propunerilornoastre sociale, la salariile profesorilor,la mărirea alocaţiilor, şi la repartizare

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum o ora
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 30 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 2 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum 2 ore
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 24 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Cu cât vinde ANAF un Golf din 2004, cu numărul „FBI”. Licitația va avea loc pe 3 octombrie 2024

Gandul acum o ora
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) scoate la licitație un autoturism Volkswagen Golf 1K, din 2004, cu numărul „FBI”, cu preţul de pornire de 5.950 lei, fără TVA. Vânzarea va avea loc pe 3 octombrie la ora 11, la sediul Unităţii Fiscale

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 7 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 5 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

MAE recomandă evitarea oricărei călătorii în Liban, în contextul tensiunilor actuale

Ziua Constanta acum 56 minute
Ministerul recomandă ferm cetăţenilor români care se află deja în Liban să părăsească teritoriul acestui stat prin cursele aeriene încă disponibile. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte că, în contextul celor mai recente evoluţii ale si

Vremea

București
acum

21°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/23°
mar.

18°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°