Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suntem pe locul doi în UE la creşterea costurilor cu forţa de muncă

Publicat in Adevarul, vineri 14 decembrie 2007 ·

În perioada iulie-septembrie a acestui an, angajatorii au cheltuit cu salariaţii lor cu peste 23% mai mult faţă de anul trecut. Costurile cu forţa de muncă se majorează continuu, de la o În perioada iulie-septembrie a acestui an, angajatorii au cheltuit cu salariaţii lor cu peste 23% mai mult faţă de anul trecut.

Costurile cu forţa de muncă se majorează continuu, de la o lună la alta, în România. Potrivit unui raport al Biroului de statistică al Uniunii Europene, Eurostat, ritmul de creştere a costurilor suportate de angajatori poziţionează ţara noastră pe locul secund în clasamentul statelor Uniunii Europene, după Letonia.

Costurile suportate de angajatori pentru forţa de muncă au crescut, în perioada iulie-septembrie 2007, cu 23,2%, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Deşi ritmul de creştere este uşor mai lent comparativ cu cel înregistrat în trimestrul al doilea al acestui an, de respectiv 24,3%, România este întrecută în acest moment în Uniunea Europeană doar de Letonia, unde avansul a fost de 30%.

Serviciile şi construcţiile, cele mai afectate

Potrivit Biroului de statistică al Uniunii Europene, Eurostat, costurile cu forţa de muncă din sectorul serviciilor au avansat cel mai rapid în România comparativ cu perioada similară a anului trecut, respectiv cu 26,1%. Ritmul de creştere a costurilor cu forţa de muncă din construcţii şi din industrie a fost de 25,2%, respectiv de 20,5%, în România, în timp ce la nivelul UE, costurile cu forţa de muncă din industrie, construcţii şi servicii au avansat cu doar 3,4%, 5,3%, respectiv 3,6%.

Avansul mediu al costurilor cu forţa de muncă a fost la nivelul celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, de 3,7%, comparativ cu creşterea de 3,2% înregistrată în trimestrul al treilea al anului trecut. Cele mai mici avansuri ale costurilor suportate de angaj

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen anunță un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii. „Pentru mine a fost sfâşietor să văd distrugerea şi devastarea"

Ziare.com acum 54 minute
Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, a anunţat joi, 19 septembrie, la Wroclaw, ]n Polonia, un ajutor de 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru ţările din Europa Centrală, între care România, afectate de inundaţii, rel

BEC: Campania electorală pentru alegerile parlamentare începe în 1 noiembrie

Mediafax acum o ora
În şedinţa de joi, Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 (BEC) a adoptat o decizie privind unele măsuri pentru buna desfăşurare a campaniei electorale. „La alegerile parlamentare din acest an, camp

Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, INTERNATĂ la spital, după ce a căzut în palatul ei de vară

Gandul acum 40 minute
Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, în vârstă de 84 de ani, a fost internată în spital, după un incident ce a avut loc la reședința sa de vară, a informat o purtătoare de cuvânt a palatului regal pentru agenţia de presă Ritzau. Regina Margrethe a

Nicuşor Dan crede că, în cazul unui cutremur de şase sau şapte grade, planşeul de la Unirii ar rezista / Edilul arată că acesta este încadrat în categoria ”nesatisfăcător” din punctul de vedere al siguranţei, dar expertul nu spune că s-ar prăbuşi

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că pasajul de la Unirii, pentru care Primăria Sectorului 4 propune realizarea în regim de urgenţă a unor lucrări de consolidare, este încadrat în categoria a patra din cinci în ceea ce priveşte sigu

Un bărbat a intrat cu briceagul în mână în sediul Primăriei Curtea de Argeş şi a ameninţat personalul instituţiei

Adevarul acum 2 ore
Un tânăr din judeţul Argeş ce a intrat în sediul Primăriei Curtea de Argeş şi a început să ameninţe personalul din instituţie. Bărbatul fost reţinut de poliţişti.

Moscova amenință UE cu războiul nuclear. „Satan II, are nevoie de doar 3 minute şi 20 de secunde pentru a lovi Strasbourg"

Ziare.com acum o ora
Amenințare fără precedent a unui înalt oficial de la Moscova. Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus), a avertizat, joi, 19 septembrie, că dacă NATO și UE vor permite lovituri aeriene ucrainene cu rachet

Stare de alertă într-un oraș din România din cauză că gunoiul nu a mai fost ridicat de mai multe zile

HotNews acum o ora
Prefectului judeţului Vâlcea și-a dat acordul pentru declararea stării de alertă în în municipiul Drăgășani, pe fondul unei situaţii de criză cauzate de neridicarea gunoiului menajer de mai multe zile. Starea de alertă urmează să fie oficializată de

UPDATE - Planul roşu, activat în Mehedinţi în urma unui apel la 112 prin care se anunţă că mai mulţi copii au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară/ 70 de copii cu vârste între 5 şi 14 ani şi doi adulţi au nevoie de asistenţă medicală

News.ro acum 6 ore
Autorităţile din judeţul Mehedinţi au activat, joi după-amiază, Planul roşu de intervenţie, în urma unui apel la 112 prin care se anunţa că mai mulţi copii, din diferite localităţi, au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară. Un număr de

Traian Băsescu, mesaj RO-ALERT pentru „viitură de incompetenţă la guvern”

HotNews acum 3 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat joi, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, că dacă sistemul de avertizare RO-ALERT ar fi funcționat în cazul inundațiilor catastrofale de la sfârșitul săptămânii trecute, atunci numărul victimelo

Caz incredibil: fostul crainic al clubului Dinamo, reţinut sub acuzaţia că a agresat sexual un adolescent în bazinul de înot. El a fost demascat și de Justițiarul din Berceni

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 58 de ani a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub acuzaţia că, în urmă cu doi ani, a agresat sexual un băiat de 16 ani în timp ce înota într-un bazin din Sectorul 2 al Capitalei. Potrivit unor surse

Vremea

București
acum

16°
joi

15°/19°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
Iasi
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

17°
joi

16°/21°
vin.

18°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

11°/18°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°