Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PD deschide uşa PSD

Publicat in Jurnalul, vineri 14 decembrie 2007 ·

După ce preşedintele Băsescu a "decretat" că varianta PSD de uninominal este mai bună decăt cea a PD şi că aceasta ar trebui trecută rapid prin cele două Camere, democraţii se execută şi işi anunţă disponibilitatea pentru o colaborare cu social-democraţii.

După ce preşedintele Băsescu a "decretat" că varianta PSD de uninominal este mai bună decăt cea a PD şi că aceasta ar trebui trecută rapid prin cele două Camere, democraţii se execută şi işi anunţă disponibilitatea pentru o colaborare cu social-democraţii.

O incercare ca PD şi PSD să ajungă la masa discuţiilor a mai avut loc imediat după referendum, cănd şeful statului pleda pentru o majoritate PD-PLD-PSD pentru adoptarea votului uninominal. Speranţele preşedintelui au fost atunci spulberate de o ceartă in direct la tv intre Mircea Geoană şi Vasile Blaga, concluzia acestuia din urmă fiind că cele două partide nu au cum să negocieze. Acum, o dată cu intervenţia lui Băsescu, PD iese la rampă şi spune răspicat că este dispus la o colaborare cu PSD pentru adoptarea Legii privind votul uninominal in varianta cu două tururi de scrutin. "PD este deschis să colaboreze cu PSD pentru adoptarea acestui proiect de lege. Nu ţinem la paternitatea lui, putem merge pe oricare dintre variantele existente la Parlament. Putem prelua din cele două proiecte lucrurile pozitive, de la noi reducerea numărului de parlamentari, de la PSD, alegerea parlamentarilor in două tururi de scrutin", a spus Emil Boc.

CE VREA PSD. Liderul PD a adăugat că "cheia" adoptării proiectului este la PSD, care trebuie să se decidă dacă rămăne consecvent cu proiectul depus in Parlament sau rămăne solidar cu interesele de grup şi personale ale Guvernului Tăriceanu. Purtătorul de cuvănt al PSD, Cristian Diaconescu, susţine insă că, după decizia Curţii Constituţionale, Comisia de cod electoral este singurul "cad

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 14 minute
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 2 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum o ora
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

FOTO+VIDEO. UPDATE. Știri Constanța O fetiță de 11 ani a murit în urma unui tragic accident în Lipnița. Alte 4 victime au fost rănite

Ziua Constanta acum 21 minute
Astăzi, 4 iulie 2025 Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța a fost sesizat, prin apel la numărul 112, despre producerea unui accident rutier în localitatea Lipnița, județul Constanța Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, în accidentul ru

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 3 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 59 minute
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum o ora
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 11 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Ziarul Financiar acum o ora
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 Bucureşti Sud, între Joiţa şi Bragadiru. Aproape 400 de kilometri de autostradă unesc, de

UPDATE - Cluj: Tânăr de 18 ani, cercetat pentru tâlhărie, evadat de sub escorta Poliţiei/ A fost găsit în Turda

News.ro acum o ora
Un tânăr în vârstă de 18 ani, inculpat pentru tâlhărie, a evadat, vineri după-amiază, de sub escorta Poliţiei, în timp ce era dus la Judecătoria Turda. Reprezentanţi ai mai multor structuri din cadrul Ministerului de Interne au participat la căutări

Vremea

București
acum

36°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

33°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°