Sînt cuvinte - aproape egale, în faţa vremii, cu ideile pe care le-mbracă - pe care trecerea anilor le-aruncă în derizoriu. Cine s-ar mai încumeta să spună, îndepărtat de sunetul lui bătrînesc-căutat, cu th, astăzi, ethos? Mi-ar fi greu să precizez prin ce a fost înlocuit acest nume odinioară la modă. Pesemne că, într-o lume a moralelor subţiri, fără conservant, şi a culturilor globalizate, această lipsă din vocabular nu pune mari probleme. În fond, ce profit mai poţi să scoţi din a cartografia, prin ideile ei antrenînd caractere, o cultură?
Înainte vreme, însă, părea chiar o obligaţie. De care se achită, într-un volum de la Cugetarea - Georgescu Delafras, din '41, Al. Busuioceanu. Prezentată sobru, ca toate cărţile interbelicului tîrziu, purtînd, în ediţia mea, o semnătură (de proprietar) din februarie '42, în cerneală, ediţia include tot ce-i trebuie unui cititor pentru a-şi începe lectura pe deplin lămurit. Adică, o pagină cu "lucrări literare de acelaşi autor", grupate pe eseuri, traduceri şi ediţii, cronologic. O notă a autorului, datată iulie '41, care precizează că eseurile sînt spicuite din Gândirea anilor '22-'35, făcînd şi fine delimitări de perioadă: "Prin conţinut, ca şi prin date cronologice, ele aparţin perioadei militante a Gândirii, aducând de multe ori afirmaţii de principii ale revistei sau formulări de doctrină care îşi găsesc corespondenţa în literatura "gândiristă"." Pentru ce, aşadar, a militat Gândirea? Tocmai pentru ethos, titlul pe care Busuioceanu îl alege pentru acest volum întregitor.
Urmînd un anume protocol al aşezării - într-un timp, într-un spaţiu, într-o naţionalitate - bine ţinut la Gândirea, ethosul începe cu Puncte de plecare. Sînt premisele unor bătălii, cum e de aşteptat, cu literatura ce-şi zice nouă, făcută din superficiu şi din estetică, fără împămîntare. Oameni capricioşi, bolnavi de toane, simboliştii sî
