Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pericolul vine de pe benzi

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 14 decembrie 2007 ·

Pandurii trebuie să contracareze jocul mijlocaşilor de bandă ai Oţelului, pentru a spera la un rezultat bun la Galaţi.

Deoarece nu şi-a făcut încă o idee asupra potenţialului jucătorilor din cauza timpului scurt de la numirea sa în funcţia de antrenor principal, Gabi Zahiu a convocat pentru meciul cu Oţelul Galaţi tot lotul avut la dispoziţie, cu excepţia accidentaţilor Adi Popescu şi Ionuţ Dragomir. Chiar şi Vasilache a fost cooptat pentru această partidă, deşi este greu de crezut că va fi utilizat. „Pandurii“ au efectuat ieri un antrenament la Focşani, urmat de recuperare, iar astăzi se vor deplasa la Galaţi, unde au programată altă şedinţă de pregătire.

Adept al altui sistem de joc decât cel utilizat de predecesorul său, Zahiu nu-şi permite să schimbe aşezarea echipei în teren sau să facă prea multe modificări în primul unsprezece după doar patru antrenamente. Tehnicianul va anunţa componenţa primului unsprezece cu câteva ore înainte de startul partidei, mizând şi pe inspiraţia de moment. „Sper să se simtă şocul schimbării la nivelul jucătorilor. Îi văd demoralizaţi, dezamăgiţi de ei, de situaţia lor. În timpul ăsta scurt, sper să le redau plăcerea de a juca fotbal şi încrederea. Nu m-am gândit deocamdată la schimbări, nici măcar la formula de start. Nu mă pronunţ până cu o seară înainte de joc, pentru că mai ai şi o inspiraţie de moment câteodată. Intră care are valoare şi e în vârf de formă“, a declarat Gabi Zahiu.

Determinarea, arma „pandurilor“

Pandurii Târgu Jiu trebuie să se teamă de atacul letal al Oţelului, dar să şi speculeze slăbiciunile defensivei lui Petre Grigoraş. Zahiu crede că pericolul pentru echipa sa vine de pe benzi, unde Semeghin şi Szekely trebuie blocaţi cu orice preţ.

„Toată lumea cunoaşte slăbiciunile Oţelului, în defensivă are probleme, inclusiv la nivelul portarilor, însă pe faza de atac gălăţen

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 6 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 6 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 4 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 13 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 11 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 11 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°