Frig şi ceaţă de iarnă în cel mai mare tîrg de maşini din Bucureşti. N-am mai trecut pe acolo de cînd a devenit mai organizat. În esenţă e însă acelaşi loc în care o mulţime de oameni umblă de colo-colo. O mişcare browniană incredibil de dinamică pentru cele maximum două grade care erau afară. Îmi îngheţau urechile aşa cum ţin minte că mi-au mai îngheţat şi alte dăţi prin tîrguri. Un om amărît, foarte mic de statură, împingea un cărucior. Înăuntru nu era un copil, ci o femeie, poate şi mai mică decît bărbatul care-i împingea căruciorul. Faţa îi era deformată îngrozitor, iar capul i se bălăngănea dintr-o parte în alta. Dormea. Bărbatul se tînguia: "I-a ars capul, sărăcuţa, cu ochişorii ei frumoşi cu tot. Aveţi milă de nişte bieţi infirmi". Bărbaţi în geci de piele sau de fîş şi blugi se perindau cu mîinile în buzunare printre sutele de maşini expuse spre vînzare, mai vechi sau mai noi. Într-un loc era parcat un splendid Ferrari, roşu ca focul, cu faimoasa emblemă galbenă cu căluţ pe capotă. În jurul lui roiau o mulţime de gură-cască. Un tip negricios vorbea la mobil şi-i spunea cuiva să vină cu banii că trebuie să-l cumpere neapărat. Preţul afişat era de 207 mii de euro. Curioşii îşi dădeau coate, sperînd că posibilul cumpărător va cere să i se arate ce e sub capotă (iar bărbaţii au rareori ocazia să se uite la un motor de Ferrari). Ceva mai încolo era un Jaguar pe al cărui parbriz scria cu marker: "mare lux, mare ocazie". Din multe maşini expuse răzbăteau manele. Proprietarii sau samsarii porneau motoarele pentru a se încălzi. În tot locul mirosea a gaze de eşapament. În ciuda lor, a frigului şi a umezelii, oamenii continuau să mişune cu zecile de mii, dintr-o parte în alta a tîrgului, în căutarea a cine ştie ce. De la megafoane se auzeau îndemnuri la respectarea locurilor de vînzare amenajate şi a normelor ecologice. Un alt cerşetor, voinic de această dată, îşi