...în ultima vreme nu s-a întîmplat nimic mai interesant decît bradul acela pe care l-am privit de la etajul 21 de la Inter, unde am prînzit cu nişte străini şi m-am gîndit că pe vremea cealaltă ar fi trebuit să dau declaraţii la ieşire, cine sînt şi ce-am vorbit.
Nu ştiu de ce, dar în parcare nu mă aştepta nimeni cu pix şi hîrtie, decît un domn serios care mi-a arătat cum se ridică bariera cu cartelă, iar eu am ridicat-o şi-am plecat şi nimeni nu m-a urmărit, spre bradul acela plătit de o bancă portugheză care sigur are ceva interese.
Şi m-am gîndit: nu cumva e chiar mai trist aşa, că nimeni nu e curios să afle ce-am pus la cale? Nu cumva, odată cu dispariţia angajamentelor şi a declaraţiilor şi a oamenilor care te ascultă, ceva, nu ştiu ce, s-a pierdut? Dar ce anume? Păi, spaima, spaima aia a celor de sus că ar putea ajunge jos, pe toboganul huiduielilor, nu ca azi în larma colorată a talk-show-urilor. Ah, uite, exact asta a dispărut şi nu ştiu dacă e bine: spaima guvernanţilor de guvernaţi. Nu le mai e frică de noi destul încît să dea banii pe gîndurile noastre, pentru că oricum ne spun ce să gîndim seara la televizor, e mai ieftin aşa, e mai cost-effective. Şi chiar şi noi ne-am muiat, chiar şi ăştia cu salariul minim visează la ce le spune reclama, nu domnul acela care a învăţat în tinereţe Capitalul, care cine mai poate şti de cine a fost scris şi de ce. Ceva bani, hai să mai facem ceva bani, să adormim la televizor sau în trafic: cinâ să stea să facă revoluţie? Nu mai bine carieră?
Recunosc, am fost la bradul cel mai înalt din Europa, a doua zi, în maşină: izolat de rumoarea "lumpenului" cum zicea cineva, grăbit să poziţioneze un ziar de dreapta. M-am uitat la el şi la lumînări şi m-am gîndit că lumea a venit să vadă dacă nu cumva magia Crăciunului s-a dat jos din reclame şi ne poate murdări şi pe noi un pic cu praf dintr-acela de zbur
