Peste 60 de monumente de importanţă naţională şi mondială, situate în judeţul Hunedoara, nu au parte nici măcar acum de un simplu panou de semnalizare. Sursa: Remus Suciu
Asta cu toate că, la începutul anului, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Hunedoara (DJCCPCN) şi-a propus să amplaseze panouri informative la cele mai importante dintre ele, 22 la număr. Este vorba despre edificiile cu care se identifică judeţul - Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, Sarmizegetusa Regia, Castelul Corvinilor, Castelul Magna Curia, Biserica Densuş, Biserica din Sântămărie Orlea şi multe altele.
Primele panouri,la primăvară
Directorul DJCCPCN Hunedoara, Silvia Beldiman, spune că iniţiativa, care la început nu părea foarte greu de realizat, s-a blocat pe undeva pe la Bucureşti. Specialiştii au efectuat cercetările pentru toate cele peste 60 de monumente de categorie A din judeţ, au întocmit textele de prezentare care urmează a fi înscrise pe panouri (cu traduceri în engleză şi franceză), acestea au fost avizate de Ministerul Culturii, dar panourile nu au mai apărut: „Speram ca în această toamnă să avem primele panouri, însă totul s-a blocat. Nu pot să- mi dau seama de ce şi unde nu au mai mers lucrurile“.
Proiectul este derulat în parteneriat cu Asociaţia Culturală Goodartofoon Bucureşti, dar depinde în foarte mare măsură de fondurile şi aprobările Ministerului Culturii. Inspectorul de patrimoniu din cadrul direcţiei amintite, Călin Cornea, este însă de părere că, din primăvara anului viitor, la monumentele importante din judeţ, vor apărea şi primele panouri conforme cu normele elaborate de Ministerul Culturii.
Tot la începutul anului, Direcţia pentru Cultură a demarat o adevărată campanie de convingere a primarilor în încercarea de a-i determina pe aceştia să semnalizeze corespunzător