Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sărbători cu socrii

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 15 decembrie 2007 ·

Sărbătorile reprezintă o ocazie pentru ca toţi membrii unei familii să se adune în jurul mesei şi să petreacă împreună câteva zile de poveste. Dar ce se întâmplă dacă mama-soacră e hotărâtă să stea două săptămâni la dumneavoastră şi să se ocupe personal de tot ceea ce înseamnă pregătiri?Există două categorii de socri: prima „dă buzna“ la dumneavoastră în casă de Sărbători şi din momentul în care intră începe să se uite strâmb şi să vă critice fiecare decizie şi fiecare gest. Mai mult decât atât, se îndoieşte de calităţile dumneavoastră de părinte, le dă copiilor prea multe dulciuri, îi răsfaţă oferindu-le cadouri nepotrivite sau pur şi simplu vrea să îi acordaţi mereu atenţie. A doua categorie este cea a socrilor care insistă să mergeţi dumneavoastră în vizită, chiar dacă locuiesc în acelaşi oraş, dar mai ales dacă sunt la distanţă. Şi, deşi ideea de a fi împreună cu familia de Sărbători vă surâde, doar gândul că trebuie să faceţi bagaje şi apoi să mergeţi câteva ore cu maşina pentru a petrece două zile în vizită vi se pare criminal. Respiraţi adânc. Avem veşti bune: puteţi supravieţui Sărbătorilor cu socrii fără prea mult stres dacă ţineţi cont de câteva reguli „de aur“. În primul rând, indiferent dacă dumneavoastră plecaţi din localitate sau socrii vin în vizită de la distanţă, planificaţi călătoria în aşa fel încât să nu se desfăşoare în cele mai aglomerate zile dinaintea Sărbătorilor. Altfel veţi fi cu toţii stresaţi, nervoşi, agitaţi morocănoşi, exact cum nu ar trebui să fiţi de Sărbători. Apoi, luaţi o decizie fermă în legătură cu perioada de timp pe care o puteţi petrece cu ei fără să deveniţi stresată şi respectaţi această decizie. Chiar dacă mergeţi în vizită, chiar dacă vin ei, este mult mai bine să vă despărţiţi cu regretul că aţi mai fi putut petrece puţin timp împreună decât să vă vină să îi scoateţi afară în şuturi. Sau invers. Impuneţi-vă punctu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 14 minute
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum o ora
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Clasamentul WTA: Irina Begu revine în Top 100, Jaqueline Cristian rămâne cea mai bine clasată româncă

Mediafax acum 36 minute
Jaqueline Cristian ocupă cel mai bun loc dintre jucătoarele din România în noul clasament WTA. Sportiva se află pe poziția 49, cu un total de 1116 puncte. A urcat două locuri față de săptămâna trecută. Irina Begu a reușit, de asemenea, o creștere re

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum o ora
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Horoscop pentru săptămâna 21 - 27 iulie 2025. Săptămâna debutează cu aspecte parteneriale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 36 minute
Berbec Ești căutat de persoanele din anturajul apropiat în prima parte a săptămânii. Sunt posibile discuții și întâlniri cu lume diversă. Schimbul de informații este benefic pentru toată lumea, insă evită să povestești prea multe despre tine și plan

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 9 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Accident grav, în Leșu! Un tânăr a murit, iar alți doi au ajuns la spital. Șoferul a condus beat

Gazeta de Bistrita acum o ora
Facebook Twitter Print WhatsApp Un accident grav s-a petrecut în această dimineață în localitatea Leșu, unde un autoturism s-a răsturnat. Trei tineri au fost grav răniți, doi dintre aceștia au fiind transportați, însă un al treilea a decedat. Poliți

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

24°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

24°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°