"Onestitatea intelectuală presupune interiorizarea unor urgenţe." Astfel a rezumat filozoful Mihai Şora, în prezentarea sa "Puterea cuvintelor sau despre onestitatea intelectuală" din seria Conferinţelor Teatrului Naţional, ceea ce ar trebui să caracterizeze un intelect care nu face rabat de la integritate şi devine conştiinţă. Născut în 1916, pe 7 noiembrie, la doi ani după izbucnirea primului război mondial, Mihai Şora a fost martor şi participant la evenimentele unui secol sinuos şi tragic, ale cărui consecinţe le trăim încă, momente pe care le-a evocat, succint, şi în conferinţa de la TNB. După studii de filozofie la Bucureşti, unde i-a avut profesori pe Nae Ionescu şi Mircea Vulcănescu, pleacă la Paris, în 1939, ca bursier al Guvernului francez. În anii războiului, face parte din Rezistenţa antifascistă franceză şi, în 1947, publică la Gallimard eseul Despre dialogul interior.
De-aici încolo ar fi putut să aibă, din perspectiva recunoaşterii în Oraşul Luminilor, un parcurs cioranian, dacă destinul nu ar fi intervenit cu o ironie crudă. Întors în ţară în 1948, cu gîndul să revină în Hexagon cît mai curînd, rămîne în ultimul moment dincoace de Cortina de Fier, pentru că se închiseseră graniţele. În anii următori, fondează noua serie Biblioteca pentru Toţi. În conferinţa sa, a explicat de ce consideră că în această epocă îşi au originea, în bună parte, cauzele care au făcut ca multe cuvinte să-şi piardă puterea de a coagula speranţele şi aşteptările unei comunităţi în proiecte: "În perioada Ceauşescu mi-a fost dat să văd cum se ticăloşesc oamenii. După â89, societatea noastră nu a mai dispus de cuvinte necompromise în care să creadă. Ne-am aflat astfel în situaţia de la jumătatea secolului al XIX-lea, nevoiţi să luăm totul de la capăt. Ne-am găsit din nou la un moment inaugural al modernităţii noastre. (...) Dacă ne referim la România, nu există ideolo
