Rar naraţiune autobiografică mai dramatică şi mai răscolitoare ca textul lui William Styron Darkness Visible - A Memoir of Madness (1990; tradus recent în româneşte, cu titlul Beznă vizibilă. Amintiri despre nebunie). Este povestea unei depresii care l-a doborît pe scriitor în plină glorie literară. Styron înregistrează cu precisă acuitate toate semnele bolii, de la primele simptome: tristeţe, teamă, angoasă, confuzie, incapacitate de a se concentra, goluri de memorie. Se instalează curînd o durere surdă, o senzaţie de sufocare sau de înec şi, bineînţeles, insomniile. Depresivul trăieşte un sentiment de singurătate imensă şi chinuitoare, îşi pierde cheful de viaţă, dorinţele, libidoul. Corpul nu mai ascultă, e crispat, ţeapăn, măcinat de dureri inexplicabile. Dispare pînă şi vocea, orice gest implică un teribil efort. Depresia - insistă Styron - este o formă de nebunie, chiar dacă depresivii nu sînt periculoşi decît pentru ei înşişi. Oricum, pentru ceilalţi depresia este de neînţeles, ceea ce potenţează sentimentul de izolare şi de singurătate, frica de a nu fi părăsit. Se adaugă conştiinţa faptului de a fi atins o vîrstă de cumpănă, 60 de ani, "această enormă bornă a mortalităţii noastre". După o spitalizare de şapte săptămîni se întrevăd, timid, semnele vindecării: într-o noapte, scriitorul visează pentru prima oară după un an de zile.

Foarte interesante sînt paginile în care Styron evocă alţi doi mari depresivi, Camus şi Gary. Pe Camus nu l-a cunoscut personal, ci doar din lecturi şi din povestirile lui Romain Gary. Camus - relatează Gary - vorbea adeseori despre sinucidere. Moartea lui ar trăda un comportament sinucigaş sau măcar - crede Styron - un "flirt cu moartea": ştia prea bine că tînărul Gallimard era un fanatic al vitezei şi totuşi a ales să meargă cu maşina lui. Pe Gary, scriitorul american l-a cunoscut foarte bine, s-au întîlnit de mai multe