● H.-R. Patapievici, Despre idei & blocaje, Editura Humanitas, 2007.
Lectura ultimei cărţi a dlui Patapievici mi-a adus aminte de o conversaţie pe care, cu ani în urmă, am avut-o cu profesorul Andrew Wachtel - acum decan la Northwestern University -, unul dintre cei mai buni cunoscători americani ai literaturii Estului Europei. Savuram o cafea într-una din cafenelele minunatului orăşel universitar Evanston şi vorbeam despre scriitorii importanţi ai regiunii de unde eu veneam şi pe care el o studia. La un moment dat, Andrew îmi spune: "Dacă ar trebui să dau o definiţie părţii aceleia de lume, aş spune că Europa de Est este acel loc în care literatura este supraestimată (literature is overrated)". Am replicat că acelaşi lucru se poate spune şi despre America Latină. "Cred că da - a spus Andrew - numai că eu nu sînt specialist în literatura Americii de Sud, ci în literatura Europei de Est."
Figura scriitorului - producătorul de ficţiune literară - este aproape mitică în societăţile noastre. Marile figuri ale istoriei noastre - fondatorii naţiunii - nu sînt neapărat regi sau războinici (marii eroi politici fac figură secundă în Panteonul nostru popular), ci poeţi sau prozatori. Noi nu avem Federalist Papers, ci Luceafărul - noi nu am fost fondaţi de o Constituţie, ci de o poetică. Aşa se şi explică de ce marile noastre aşteptări pentru fapte exemplare se orientează spre scriitori, şi nu spre politicieni. Pe de altă parte, replica lui Andrew Wachtel la întîmpinarea mea de ordin logic - supraevaluarea scriitorilor nu este o diferenţă specifică pentru Estul Europei şi, prin urmare, nu poate fi reţinută ca element definitoriu - dovedea că profesorul american vorbeşte mereu din interiorul specialităţii sale, ceea ce, pentru discursul intelectual românesc cu care şi eu sînt obişnuit, este cu totul neobişnuit. La noi, impune speculaţia neaşteptată, detenta cultu
