● Emil Brumaru, Cîntece de adolescent, 1957-1958, cu cincisprezece desene de Adriana Lucaciu, Editura Brumar, 2007.
● Şerban Foarţă, Cartea Psalmilor, Editura Brumar, 2007.
(Re)citite acum, cronicile şi eseurile pe care criticii le-au dedicat în anii â70 lui Emil Brumaru şi lui Şerban Foarţă nedumeresc puţin. Deşi receptarea a fost promptă şi pozitivă - Gheorghe Grigurcu, Nicolae Manolescu, Eugen Negrici, Ion Pop, toţi au scris despre ei foarte bine, cu acurateţe critică şi cu mult entuziasm, mai puţin Laurenţiu Ulici care îi situa în grupa a doua valorică a şaptezeciştilor -, cei doi poeţi au avut de înfruntat prejudecata temelor minore şi apolitice. Cu alte cuvinte, deşi li se recunoşteau excelenţa şi originalitatea, în momentul ierarhizărilor, erau socotiţi tot nişte manierişti marginali care se dedau, aproape gratuit, rafinamentului lexical şi prozodic în cheie ludică minoră. Dar, dacă Emil Brumaru şi Şerban Foarţă au împărtăşit oarecum acelaşi destin literar, după â89 cei doi extraordinari poeţi au parcursuri uşor diferite.
Deşi din 1983 (Ruina unui samovar), Emil Brumaru nu mai publicase nimic, primul lui volum de poezie din postcomunism s-a lăsat aşteptat pînă în 1998 (Dintr-o scorbură de morcov). Au urmat o antologie şi o integrală poetică, Infernala comedie (capodopera literaturii erotice româneşti) care aduna sonete mai vechi şi mai noi, Submarinul erotic (tot cu un cuprins compozit), iar acum aceste Cîntece de adolescent, un volumaş ce cuprinde poeme din perioada 1957-1958, unele dintre acestea publicate iniţial în Versuri (1970) şi în Cîntece naive (1976), de pildă, altele recuperate de prin reviste, variante sau chiar inedite, aşa cum este cel puţin "Moartea adolescentului", un splendid poem arghezian, poate singurul ce merită reţinut din acest volum. În aceste condiţii, orice consideraţii ar putea părea lipsite de relevanţă sa