IN MEMORIA LUI VLADUŢ
Am scris in urmă cu aproximativ patru luni povestea tristă a unui prichindel vesel. Era un caz din această pagină, un un caz de suflet. Băieţelul, care incă nu implinise un an, se născuse cu atrezie de esofag. Vă povesteam atunci cum lăpticul pe care mama lui i-l dădea să-i simtă gustul şi să nu-şi piardă reflexul de glutiţie nu-i ajungea in stomăcel, nu-i era hrană, ci doar un exerciţiu.
IN MEMORIA LUI VLADUŢ
Am scris in urmă cu aproximativ patru luni povestea tristă a unui prichindel vesel. Era un caz din această pagină, un un caz de suflet. Băieţelul, care incă nu implinise un an, se născuse cu atrezie de esofag. Vă povesteam atunci cum lăpticul pe care mama lui i-l dădea să-i simtă gustul şi să nu-şi piardă reflexul de glutiţie nu-i ajungea in stomăcel, nu-i era hrană, ci doar un exerciţiu. Ii ajungea doar in babeţica de cauciuc prinsă in jurul gătului, datorită unei esofago-gastrostomii care l-a salvat incă din a doua zi de viaţă. Chiar dacă hrana impinsă de o seringă se scurgea printr-un tub şi apoi trecea in stomăcel printr-un aparat montat pe burtică, băieţelului, aflat atunci la vărsta genoflexiunilor interminabile, ii sclipeau ochii de voioşie şi-şi rotunjea obrajii in zămbete molipsitoare. Am scris povestea lui, şi nu mică mi-a fost bucuria cănd am văzut că nu a rămas fără ecou. Totul mergea bine...
Dar... "dacă ceva poate merge prost, va merge prost"... Mai intăi operaţia care urma să aibă loc la o clinică de pe alte meleaguri s-a amănat vreo două luni. Apoi, in urma intervenţiei a apărut o infecţie... iar esofagul copilului, şi-aşa insuficient, s-a mai scurtat. A durat ceva vreme să se refacă, apoi să fie reprogramat pentru o altă intervenţie. Şi timpul s-a scurs şi o dată cu el şi banii necesari cazării.
Cu mama vorbesc pe YM, mă ţine la curent cu starea micuţului. Sesisez
