Brăila este oraşul în care m-am născut, pe care-l iubesc la nebunie şi la desfigurarea căruia asist la fiecare vizită rară pe care o fac. Sursa: EVZ

Ştiu că îmi lipsesc reperele de frumuseţe a oraşului pe care le au părinţii mei şi că există multe altele, pe care le aveau bunicii mei, definitiv exilate în fotografii şi cărţi. Mă feresc să-mi idolatrizez amintirile şi de aceea nu vorbesc din perspectiva unui clişeu de genul: era mai bine înainte. Am citit pe hotnews.ro un articol despre un conflict care blochează un proiect Phare de 3 milioane de euro, destinat refacerii centrului istoric al oraşului. Ca de obicei, responsabilitate zero pentru priorităţile publice şi aceleaşi discuţii mioritice despre cât de greu merge treaba când n-o faci. În mod evident, finanţarea riscă să fie pierdută din motive de ineficienţă şi balcanism penibil şi nu cred că cineva este vreodată sancţionat pentru asta, indiferent că e primar sau ministru.

În acest mod, Brăila va ajunge puţin mai rău decât ceea ce este, adică o ruină totală, presărată din loc în loc cu blocuri mizerabile, pline de oameni trişti. E o lege că dacă o piatră sparge sticla unei ferestre şi nu se grăbeşte cineva să repare stricăciunea, vor urma alte pietre şi un proces de distrugere accelerată. Dacă mă roagă cineva să dau un exemplu de oraş frumos şi îngrozitor de urât, răspund Brăila. Pentru că aici poţi să vezi cum urâtul ocupă tot spaţiul pe care-l are la dispoziţie, întâi o casă, o stradă, un cartier. Dispar copacii, faţadele nobile sunt transformate fără nicio noimă, totul este supus unei acţiuni concentrate de mutilare şi anihilare a ultimelor rămăşiţe de normalitate urbană. Brăila este plină de casemonument, de vestigii ale unei prosperităţi strălucitoare, ale unui cosmopolitism din care bieţii nepricepuţi sau şmecheri care îl conduc ar avea multe de învăţat.

Aşa cum în Buc