- Dar tu ai aprobare să vinzi acolo, în piaţă? - mă scoală din somn bătrînul meu tată, alarmat.
- !?
- Păi, mi-a spus P. că ai făcut un tîrg de produse tradiţionale în Piaţa Amzei şi vindeţi... nu ştiu ce vindeţi. Daâ eşti sigur că aveţi voie să vindeţi?
După ceva timp, tatăl meu răsuflă uşurat că fiâsu nu s-a apucat să vîndă (şi fără aprobare!) cîrnaţi în piaţă. Nu, Muzeul Ţăranului Român nu s-a apucat de comerţ. Au mai gîndit-o şi alţii, dar nu mi-au spus-o chiar aşa, dintr-o bucată, cu grijă părintească.
Problema rămînea însă, plutea în aer. Adică ce a căutat neamţuâ în Bulgaria şi muzeul în piaţă?
Pentru multă lume bună, această asociere a unei instituţii culturale respectabile, precum Muzeul Ţăranului Român, cu instituţii neculturale, precum ONG-uri sau companii de comunicare, organisme europene sau guvernamentale, mici şi mari producători de alimente, toate într-un "grup de iniţiativă" care să se ocupe de promovarea "produselor ţăranului român" - adică proiectul care tocmai a fost lansat săptămîna trecută la MŢR - ei bine, toată această aventură avea iz de populism. Era un fel de proiect contra naturii. Pentru mulţi oameni politici, ea mirosea a oportunism - ceea ce înseamnă şi o oportunitate pe care era bine să nu o rateze. Pentru mulţi "profesionişti", întregul proiect semăna a amatorism - ce ştiu ăştia cum se fac afacerile în acest domeniu? (şi, off the record, nouă ce ne iese din treaba asta?). Pentru majoritatea micilor producători era o ocazie care nu trebuia scăpată, căci nu ştii dacă se mai repetă.
Problema s-ar putea să fie însă mai profundă şi mai complexă decît aceste viclenii politicianiste şi ţîfne elitiste - chiar dacă riscul unor recuperări populist-oportuniste ale unui astfel de proiect popular există, fără îndoială.
La o privire mai atentă, o astfel de iniţiativă se întemeiază într-o istorie,
