"România arată tare rău de aproape. Praf, drumuri proaste (mi-a şi picat o plombă pe drum, dacă o fi vreo legătură), oamenii sînt la fel de fără orizont ca şi ultima dată... Nu ştiu de ce am aşteptat să fie altfel, dar, ca de obicei, cînd mă întorc acasă, mă loveşte dezamăgirea. Ce naiba se întîmplă aici?" Acestea sînt unele dintre primele cuvinte cunoscute, scrise în româneşte pe un blog (Troniu.blog spot.com), pe 16 septembrie 2001. Întrebarea "Care a fost primul blog românesc?" are un răspuns greu şi important poate doar pentru pasionaţii şi actorii fenomenului. Pentru toată lumea e însă interesant cum am ajuns la praf şi la plombă: într-un fel posibil numai pe Internet. Pe 29 noiembrie 2007, lansam, cu titlu de "leapşă cognitivă", pe "Media lui Comanescu" (Comanescu.HotNews.ro) o întrebare care mai fusese pusă, şi de alţii, şi de mine: cea referitoare la primul blog românesc. Carmen Holotescu (Timsoft.ro/weblog) venea cu două adrese dintre care una (Jurnaldemunte.blogspot. com) cuprindea o însemnare datată cu un năucitor 12 iulie 1989, despre primul contact cu muntele - în speţă, cu Bucegii - al lui "Vali".
Despre datare şi linkback
Pînă aici, lucrurile par pe cît de simple, pe atît de surprinzătoare, dar nu e aşa. Blogspot, platforma pe care se află însemnarea din 1989, a fost lansat, conform Wikipedia, 10 ani mai tîrziu, pe 23 august 1999. Reiese că "Vali" a folosit facilitatea care permite să dai data înapoi, transcriind probabil însemnări mai vechi, pe care le avea pe hîrtie sau în calculator. În 1989, de altfel, nici nu exista Internet, iar blogurile apăruseră doar în embrion, sub forma unor însemnări de pe un newsgroup numit mod.ber.
Dincolo de această încurcătură, o astfel de întrebare are şanse să primească răspuns şi în acelaşi timp să se propage pe Internet ca pe nici un alt mediu. Blogurile au o facilitate care conferă poate în ce