Care este simbolismul obligatoriu al viitoarei Catedrale? Ce utilitate liturgică trebuie să aibă? Ce mesaj al spiritualităţii româneşti trebuie să transmită atunci când e văzută? Sursa: EVZ
Iată întrebări care în mod firesc ar fi trebuit să nască discuţii aprinse, dezbateri.
Din nefericire, nu s-a întâmplat aşa ceva, ba dimpotrivă. Nici nu a pus bine Patriarhul Daniel piatra de temelie şi a sfinţit locul destinat construirii noii Catedrale Patriarhale, că au şi apărut contestatarii.
Vezi, Doamne, o bucată de teren este retrocedabilă, de parcă în spaţiul dintre Casa Poporului şi Ministerul Apărării Naţionale ai putea ridica vile sau magazine. Iar de strigat, nu strigă proprietarii, ci alţii!
Sau de ce guvernul a dat bani ortodocşilor? Uitând cu bună ştiinţă că, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, toate confesiunile au fost ajutate cu bani. Trec peste reclamangiii de profesie anti-ortodocşi, care, culmea, sunt aceiaşi care se împotriveau icoanelor în şcoli sau difuzării rugăciunii „Tatăl Nostru“ la Radioul naţional. Asta le este datoria, profesia lor: să fie contra ortodoxiei, pentru că nu spun nici un pâs când vine vorba de alte culte sau confesiuni creştine.
Înălţarea unei Catedrale Patriarhale nu este un moft, ci o necesitate. Trec peste considerentele istorice, arhicunoscute. Pe Dealul Mitropoliei, în biserica ridicată în 1656 de voievodul Ţării Româneşti, Constantin Şerban Basarab Cârnul - care e denumită pompos, mai mult din considerente istorice, catedrală patriarhală -, nu mai e spaţiu.
Poate face faţă o biserică din secolul al XVII-lea unei metropole precum Bucureştiul, care bate către 3 milioane de locuitori? Unde să încapă credincioşii, pentru că la marile Sărbători se strâng câteva mii bune de oameni? A vorbi în aceste condiţii despre grandomanie, despre construcţii-mamut, câ
