Desigur, e salutar că Romănia nu va recunoaşte independenţa Kosovo, dar domnul preşedinte ar fi trebuit să ştie, după trei ani de mandat la Cotroceni, că astfel de angajamente nu se formulează in public
Ziarele şi televiziunile au dat pe larg fragmentul din Declaraţia de presă a lui Traian Băsescu prin care se afirmă că Romănia nu va recunoaşte independenţa Kosovo. In absenţa altor informaţii despre ce s-a discutat şi s-a hotărăt la Consiliul de iarnă al UE, cititorul romăn poate rămăne cu impresia unei poziţii eroice a Romăniei in chestiunea Kosovo şi, in consecinţă, s-ar apuca de indată să aplaude această poziţie, gata să vadă in ea un inceput de indreptare a coloanei noastre vertebrale, pănă acum de cauciuc. Lucrurile nu stau chiar aşa. S-ar putea observa astfel că, pănă la momentul reuniunii de la Bruxelles, nici preşedintele, nici premierul, nici ministrul de Externe n-au adoptat o poziţie publică limpede in chestiunea Kosovo. E drept, spre deosebire de Călin Popescu Tăriceanu, Traian Băsescu s-a pronunţat public impotriva independenţei acestei provincii, care aparţine Serbiei nu numai prin istorie, dar şi prin tratatele internaţionale de după al doilea război mondial. Numai că această poziţie a fost exprimată de domnul preşedinte cu mult timp in urmă, cănd negocierile sărbo-kosovare nu eşuaseră şi deci liderii albanezi nu anunţaseră că vor proclama unilateral independenţa. In ultimul timp, Traian Băsescu n-a mai suflat un cuvănt despre Kosovo. A făcut, cum s-ar spune, Ciocu-Mic!
Mult mai important, inaintea plecării la Bruxelles, Traian Băsescu n-a adus la cunoştinţa cetăţenilor ţării noastre poziţia pe care Romănia o va adopta la Consiliul de iarnă, deşi toată lumea ştia că la acest Consiliu se va discuta poziţia Uniunii faţă de independenţa Kosovo. N-au făcut-o, e drept, nici premierul, nici ministrul de Externe, de parcă pl