Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tramvaiele liniei 21 au revenit pe şine

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 17 decembrie 2007 ·

Peste 150.000 de bucureşteni se vor deplasa mai uşor între Piaţa Sfântul Gheorghe şi Helitube, ca urmare a finalizării căii de rulare.

După o pauză de aproape nouăluni, tramvaiul 21, Sf. Gheorghe- Helitube, a revenit ieripe calea de rulare. Până joi,specialiştii vor face probele tehnologice,urmând ca de la jumătatea săptămâniilinia să fie redată traficului cu călători.

Începută în luna aprilie, lucrarea demodernizare a traseului Calea Moşilor -Colentina a avut un destin destul dezbuciumat încă de la primul târnăcopînfipt în asfalt. A fost cel mai marecoşmar al şoferilor şi va continua să fiepână în vara anului viitor, cândautorităţile promit că se vor da înfolosinţă pasajul şi străpungerea de laDoamna Ghica, care vor mai slăbi dinaglomeraţie.

Linia veche era„într-o stare jalnică“

Utilizată de aproape 150.000 debucureşteni pe zi, linia tramvaiului 21este una dintre cele mai importante rutedin Bucureşti. Directorul Regiei Autonomede Transport Bucureşti, GheorgheAron, a susţinut că modernizarea era necesară.„Linia se afla într-o stare jalnică,ca să nu mai spun că oamenii erau puşiîn pericol din cauza tramvaielor vechi.Eram obligaţi să facem aproximativşapte mii de suduri serioase pentru amenţine în funcţiune traseul“, a spusserios directorul RATB.

Modernizarea traseului Sf. Gheorghe- Helitube, lung de aproape opt kilometrişi „dotat“ cu aproape 1.000 de locuride parcare în spic, a costat municipalitateapeste 350 de milioane de lei. Autorităţile speră că bucureştenii din zonăvor renunţa la maşinile proprii în favoareamijloacelor de transport în comun.

Garnituri noi, peste patru ani

La prima probă tehnologică realizatăieri au participat şi primarul general,Adriean Videanu, alături de primarulsectorului 2, Neculai Onţanu.

Videanu a precizat că nu a doritsepararea linei de tr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Traian Băsescu, după ce premierul Ciolacu a trimis emisari în SUA: Cum poţi să compromiţi ţara în asemenea măsură? Uzurpă atribuţiunile preşedintelui

HotNews acum 8 ore
Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, că premierul Marcel Ciolacu a uzurpat atribuţiile preşedintelui prin trimiterea de emisari în Statele Unite, pentru că relaţia la nivel înalt cu alte state este menţinută de preşedinte. În plus, afirmă Băses

Superliga – play-off: Rapid a învins Dinamo cu 1-0

News.ro acum 7 ore
Echipa Rapid Bucureşti a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Dinamo Bucureşti, în etapa a treia din play-off-ul Superligii. Ambele echipe s-au prezentat pe Arena Naţională având foarte mulţi absenţi. Rapidul a început mai bin

UE pregătește prima ripostă la taxele impuse de Trump. Contramăsuri de 28 de miliarde de dolari față de importurile din SUA

Ziare.com acum 13 ore
Ţările Uniunii Europene vor încerca în următoarele zile să adopte o poziţie unitară împotriva noilor tarife vamale impuse de preşedintele american Donald Trump, urmând să aprobe un prim set de măsuri de retorsiune care vizează importuri din Statele

Val de frig arctic în plină primăvară, în Europa. Care este explicația fenomenului

Mediafax acum 9 ore
Specialiștii meteorologi spun că acest episod este provocat de un complex de factori atmosferici, inclusiv ruperea vortexului polar și formarea unui anticiclon de blocare deasupra Oceanului Atlantic, scrie Il Messaggero. Conform analizelor meteorolo

Tenis: Irina Bara a pierdut finala de dublu la Bogota

News.ro acum 10 ore
Perechea Irina Bara/Laura Pigossi (România/Brazilia) a pierdut, duminică, finala probei de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 250 de la Bogota. Românca şi colega sa au fost învinse de echipa spaniolă favorită 1 Cristina Bucsa/Sara Sorribes

Marius Tucă Show începe luni, 7 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Şedinţă a Comandamentului energetic, din cauza vremii nespecifice perioadei – Peste 2.400 de consumatori de energie, nealimentaţi / Ministrul Energiei anunţă creşteri ale consumului de energie şi gaze, dar nu se aşteaptă la probleme

News.ro acum 10 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Bursuja, a convocat, duminică, Comandamentul energetic, din cauza vremii nespecifice perioadei, care se manifestă prin temperaturi extrem de scăzute, vânt puternic şi ninsori. Duminică seară, peste 2.400 de consumatori

Oficialii Aeroportului Sibiu, despre vreme: Astăzi a fost ca pe Netflix - episod nou la fiecare oră

News.ro acum 9 ore
Oficialii Aeroportului Sibiu vorbesc, duminică seară, despre un ”maraton meteo”, referindu-se la vremea extrem de schimbătoare – de la o oră la alta în Sibiu a fost lapoviţă, ninsoare, soare şi 13 grade Celsius, sau ploaie. ”Astăzi a fost ca pe Netf

Situaţie inedită la un meci de rugby din Champions Cup: Un paraşutist a rămas agăţat de acoperişul stadionului - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Un meci de rugby din Champions Cup, dintre Toulouse şi Sale, a început cu aproximativ o jumătate de oră întârziere, duminică, după ce un paraşutist care făcea o demonstraţie înainte de partidă a rămas agăţat de acoperişul stadionului din Toulouse, r

GALERIE FOTO Marius Șumudică, în lacrimi la derby-ul dintre Rapid și Dinamo » Ce l-a emoționat pe tehnicianul giuleștenilor

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Marius Șumudică, antrenorul de la Rapid, a fost surprins de către reporterii Gazetei Sporturilor în lacrimi la cu Dinamo, din etapa a treia din play-off.

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

1°/10°
mie.

3°/11°
joi

3°/13°
Iasi
acum

-2°
lun.

-2°/5°
mar.

-1°/9°
mie.

-1°/7°
joi

1°/9°
Constanta
acum

lun.

1°/7°
mar.

2°/10°
mie.

3°/9°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

-4°
lun.

-4°/4°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/7°
mar.

-0°/10°
mie.

1°/11°
joi

3°/11°