În anul 1996, an electoral, am scris integral un document intitulat Contractul cu clasa politică. Întrucât SAR era în acel moment o instituţie încă nouă şi necunoscută, am preferat să dau documentul spre promovare unei asociaţii mult mai mari şi mai cunoscute, Alianţa Civică. Aceasta a adoptat documentul, şi cum era parte a Convenţiei Democratice din România, care, spre deosebire de Alianţa DA includea, pe lângă partide, şi alte organizaţii, acesta a devenit parte din programul CDR, cu care s-au câştigat alegerile din anul 1996 contra PDSR şi a lui Ion Iliescu. Documentul era primul care, fără să se mai refere doar la comunişti, denunţa apariţia unei noi clase de profitori din toate partidele, politicienii. Conţinea un angajament formal în vederea renunţării la privilegiile clasei politice, de la imunitatea parlamentară la desfiinţarea fostului patrimoniu al PCR (azi, RAPPS). Până şi ziarul Adevărul, la vremea aceea foarte influent, şi care nu era un prieten al CDR, l-a publicat pe pagina întâi. Oameni precum Cristian Tudor Popescu au luat pentru prima dată poziţie pentru noua putere care se năştea şi s-au arătat dispuşi să îi dea o şansă, mai ales pe temeiul alternativei morale.

Doi ani mai târziu, după ce Emil Constantinescu fusese ales preşedinte şi aveam un guvern CDR-PD-UDMR, RAPPS nu era încă desfiinţată. Dimpotrivă, demnitarii noi se mutaseră şi ei în case de protocol, pe lângă cei vechi. Noroc că părea să existe o cantitate inepuizabilă. Condiţiile nu se schimbaseră nici ele. Chiriile erau în continuare de câţiva euro per apartament sau vilă, nu pe metru pătrat. Eram în biroul lui Petre Roman de la Senat, când a sunat Ion Ţiriac să se plângă că se leagă nu ştiu cine de vila lui RAPPS. Deşi milionar, şi el considera că trebuie să aibă casă de la stat pe care să nu plătească nimic. Îmi amintesc că i-am spus lui Roman în acea zi că, dacă nu renunţă la casă