Ma scot din sarite vanzatoarele, taximetristii, curierii si functionarii care tutuiesc. Nu pentru ca as avea cine stie ce parere extraordinara despre mine sau pentru ca as considera ca de sireturile mele nu trebuie sa se agate nici un vanzator de aprozar. Sa se agate insa numai daca si cand ii spun eu. In plus, cred ca orice vanzator sau functionar care-si desconsidera clientii nu intelege pentru ce e pus in spatele tejghelei, de ce isi ia leafa si aduce, prin urmare, un prejudiciu patronului sau institutiei care l-a angajat.
Moda zilei e sa ne tutuim. Vine din presa, din corporatii si din mediile PR-istice: orice nou-sosit intr-o redactie/firma este invitat sa-si tutuiasca sefii si colegii, „spune-mi tu, nu ma lua, te rog frumos, cu dumneavoastra”. Adica, nu e frumos sa-ti iei seful cu chestii din astea formale, e ca si cum ai sugera ca n-ar fi suficient de cool/destupat la minte ca sa accepte sa-i vorbesti la pertu.
Si ca aerul degajat pe care-l afiseaza fata de tine l-ar impiedica sa-ti zbiere in urechi si sa-ti demonstreze, cu un bogat si intimidant arsenal persuasiv, ca e, in toata puterea cuvantului, sef.
Ziaristii in probe se tutuiesc cu editorii seniori, copywriter-ii juniori se tutuiesc cu directorii de creatie, toti ii spun pe numele mic manager-ului sau redactorului-sef. O fericita caldura familiala ne cuprinde pe toti, in timp ce obstacolele dintre functii si oameni zboara in toate partile, intr-o lume a manierelor si job-urilor cu titulaturi anglo-saxone. A obiceiurilor si a modelor imprumutate dintr-o limba ce nu face distinctia intre persoana a doua singular si plural.
De aceea, pentru cineva care lucreaza intr-un astfel de mediu este firesc sa creada ca politetea nu e regula, ci exceptia. Ca e normal sa tutuiesti pe cineva si ca e un semn de bunavointa sa te adresezi unui necunoscut la a doua plural. Sa-i ar
