Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Abia divorţat, Nicolas Sarkozy are o nouă prietenă – top model

Publicat in Gandul, luni 17 decembrie 2007 ·

Palatul Elysée refuză să comenteze publicarea fotografiilor în care şeful statului apare alături de cântăreaţă

Potrivit anumitor surse, Carla Bruni ar fi confirmat că are o legătură cu Sarkozy

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, pare să fie un bărbat destul de râvnit, mai ales după divorţul de Cecilia, eveniment produs în luna octombrie. De atunci, presa l-a tot combinat fie cu o cântăreaţă blondă din Bosnia, fie cu o prezentatoare TV din Franţa.

Nu a existat însă nicio dovadă că poveştile de amor între Sarkozy şi respectivele doamne ar fi fost reale. Acum, presa franceză aduce în atenţia publicului un nou cuplu: Carla Bruni, fost topmodel, în prezent cântăreaţă, şi Nicolas Sarkozy, fost primar al Parisului, fost ministru de Interne, în prezent preşedinte al Franţei.

Dovada existenţei acestui cuplu ar fi fotografiile pe care trei reviste din Franţa, adică Point de vue, Paris Match şi Closer, le vor da publicităţii în următoarele zile. Cele trei reviste îşi vor dedica ediţiile din această săptămână imaginilor în care liderul francez apare alături de Carla Bruni, pe 15 decembrie, la Disneyland Paris. Fotografia din Point de Vue va fi însoţită de titlul „Carla Bruni, doamna de suflet a preşedintelui”.

Paparazzi s-au înghesuit să imortalizeze presupusul cuplu. Prezenta lui Sarkozy şi a Carlei Bruni într-un loc atât de public a lăsat impresia că de fapt cei doi nu aveau nici cea mai mică intenţie să se ascundă. Fotografii erau pe urmele lor de mai bine de două săptămâni. „Nicolas Sarkozy şi Carla Bruni au dorit să se ştie, altfel de ce ar fi mers le Eurodisney pentru a urmări împreună parada lui Mickey Mouse”, a declarat redactorul-şef al revistei Point de Vue, citat de Le Monde.

Preşedinţia franceză nu a dorit să facă niciun comentariu pe tema acestor fotografii (exact ca şi atunci când zvonurile despre divorţul de Cecilia se înmulţe

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 49 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Șefa diplomaţiei europene: Termenul de 50 de zile dat de Donald Trump Rusiei înaintea sancţiunilor „este foarte lung”

Adevarul acum 3 ore
Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, consideră că termenul de 50 de zile dat Rusiei de preşedintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancţiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili inocenţi mor în fiecare zi”.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 8 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 5 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

21°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°