Conducerea lui Wolfsburg a decis să-l împrumute pe Sergiu Radu la Stuttgart, unde va fi coleg cu Marica. „Schijă“ nu a rupt gura târgului în acest sezon, dar are şansa să-şi demonstreze valoarea la campioana Germaniei.
Cotidianul Bild anunţa săptămâna trecută că Sergiu Radu va evolua până în vara anului următor la campioana en-titre a Germaniei, VfB Stuttgart, iar în cele din urmă s-a dovedit că informaţia nu a fost un simplu zvon. În weekend-ul trecut, conducerea clubului VfL Wolfsburg, la care este legitimat „Schijă“, şi-a dat acordul ca jucătorul român să fie împrumutat până în vara anului viitor la gruparea la care evoluează compatriotul său, Ciprian Marica. În plus, Stuttgart va avea prima opţiune la transferul său, în cazul în care va dori să-l cumpere. „Este adevărat că atât fotbalistul, cât şi clubul şi-au dat acordul în privinţa transferului. Până acum, nu s-a semnat contractul, dar s-a decis ca Sergiu să fie împrumutat până pe 30 iunie“, a declarat directorul sportiv de la VfB Stuttgart, Jochen Schneider.
Sergiu Radu are 30 de ani şi în vara acestui an s-a transferat la VfL Wolfsburg, alături de colegul său de la Energie Cottbus, Vlad Munteanu. Odată cu transferul la noua sa echipă, Radu şi-a ieşit însă din formă, iar evoluţiile sale, cât şi cele ale lui Munteanu au fost departe de cele din sezonul trecut, când cei doi fuseseră supranumiţi de presa germană „gemenii golului“. În cariera sa, Radu a mai evoluat la Rapid, FC Naţional şi Le Mans.
„Schijă“ - rezervă cu Dortmund, Marica - titular cu Arminia
În ultima etapă a turului din Bundesliga, a 17-a, Sergiu Radu a fost rezervă în partida pe care Wolfsburg a câştigat-o pe teren propriu cu 4-0 în faţa formaţiei Borussia Dortmund. Românul a fost introdus pe teren de antrenorul Felix Magath în minutul 73, în locul lui Marcelinho. În schimb, Vlad Munteanu, la rândul lui rezer