Ministrul Cristian Adomnitei a prezentat luni noul proiect de Legi ale Educatiei. La eveniment au participat presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu-Tariceanu.
Pachetul legislativ contine Legea invatamantului Preuniversitar, Legea invatamantului Superior si Statutul Personalului Didactic.
Proiectele se vor afla in dezbatere o luna, timp in care vor putea fi aduse sugestii si amendamente. Acestea vor fi analizate, evaluate si, dupa caz, integrate in proiect. Dupa definitivare, proiectul va intra in dezbatere parlamentara, pentru a putea fi supus votului.
Proiectul de legi a fost definitivat in acest an, sub coordonarea ministrului Educatiei, Cristian Adomnitei, de catre reprezentantii MECT, ai sindicatelor si ai comunitatii academice.
Prezent la lansare, presedintele Traian Basescu a criticat pachetul de legi, despre care a afirmat ca dovedeste "o lipsa de prospetime a textului" si de neadaptare la realitatile europene.
Seful statului a remarcat si prezenta unor dezacorduri si a unor greseli gramaticale in textele prezentate de MEC.
La lansarea de astazi au participat inspectorii scolari generali si rectorii universitatilor din Romania, organizatii neguvernamentale, presedinti de partide parlamentare. Ministrul Cristian Adomnitei a prezentat luni noul proiect de Legi ale Educatiei. La eveniment au participat presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu-Tariceanu.