Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steaua a stins Farul

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 17 decembrie 2007 ·

„Roş-albaştrii“ au obţinut aseară, cu „marinarii“, cea mai categorică victorie din acest sezon în Liga I la fotbal. Sursa: Mediafax Foto

Steaua a terminat unul dintre cele mai slabe sezoane din istorie cu un succes la pas împotriva celor de la Farul Constanţa, scor 3-0. Aceasta este cea mai categorică victorie a „roş-albaştrilor“ în actualul campionat. Dintre precedentele zece succese, nouă fuseseră obţinute la limită! Doar Oţelul Galaţi a mai reuşit performanţa de a încasa trei goluri de la Steaua!

>Dorel Zaharia a izbutit aseară primul gol pentru Steaua în Liga I. Jucătorul născut la Constanţa şi care a debutat în fotbalul mare chiar la Farul a reluat cu capul o centrare a lui Ovidiu Petre. Goalkeeperul George Curcă ieşise greşit din poartă. Până la meciul cu Farul, Zaharia reuşise şase goluri în tricoul „roş-albaştrilor“: trei în Liga Campionilor, cu Zaglebie Lubin, BATE Borisov şi Arsenal Londra, şi trei în Cupa României, toate cu FCM Bacău.

> Acelaşi Dorel Zaharia a contribuit decisiv şi la celelalte două goluri. Mai întâi, în minutul 78, l-a depăşit şi pe Curcă, care l-a faultat, dar mingea a ajuns la Nicolae Dică. Rămas singur cu poarta goală, piteşteanul a marcat simplu. Peste şase minute, Zaharia a deviat spre poartă o pasă venită de la Dică, însă Şchiopu a atins ultimul balonul înainte de a intra în poartă.

>Nicolae Dică, jucătorul pe care Gigi Becali spune că solicită minimum cinci milioane de euro pentru un transfer în străinătate, a irosit patru ocazii mari de gol în primele 22 de minute. Nici Rică Neaga n-a fost mai inspirat. În minutul 43, Neaga s-a împiedicat, deşi scăpase singur cu portarul, iar în minutul 62 l-a luat la ţintă pe Curcă dintr-o poziţie excelentă.

> Eric Bicfalvi a fost aproape de un nou gol de senzaţie, după cel izbutit cu Poli Iaşi. El a tras dintr-o poziţie asemănătoa

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 2 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 5 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 2 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 3 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 8 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 7 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 6 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Ministrul Finanţelor: Obiectivul principal pentru 2025 este să putem plăti ce a fost în plată în noiembrie ca nivel de salariu, de pensie, de alocaţii sociale, de protecţie socială

News.ro acum 9 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, afirmă, întrebat dacă este posibilă o indexare a pensiilor în luna octombrie a acestui an, că principalul obiectiv al Guvernului este de a plăti drepturile salariale ale cetăţenilor, pensiile şi celelalte

Vremea

București
acum

sâm.

2°/6°
dum.

0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/10°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/7°
mar.

3°/10°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/11°
mar.

6°/13°