Colegiul Medicilor a respins cererea ziarului "Adevărul" de a face publice numele doctorilor sancţionaţi pentru malpraxis Pacienţii din România nu au de unde să ştie în mâinile cui
Colegiul Medicilor a respins cererea ziarului "Adevărul" de a face publice numele doctorilor sancţionaţi pentru malpraxis
Pacienţii din România nu au de unde să ştie în mâinile cui îşi pun viaţa. Numele medicilor sancţionaţi pentru malpraxis sunt ţinute secret de Colegiul Medicilor. Instituţia a refuzat cererea ziarului "Adevărul" de a face
publică lista doctorilor-problemă. Mii de pacienţi au depus plângeri prin care reclamă neglijenţa, nepăsarea şi incompetenţa din spitale.
Câţiva membri ai Colegiului Medicilor din Bucureşti (CMB) s-au arătat revoltaţi de faptul că, din cauza mediatizării de către presă a cazurilor de malpraxis, întreaga breaslă medicală riscă să fie culpabilizată pentru unele greşeli individuale.
Tocmai pentru a nu se ajunge în această situaţie, ziarul "Adevărul" a solicitat o listă nominală cu toţi medicii care au primit până în prezent sancţiuni disciplinare din partea Colegiului, inclusiv locul de muncă al acestora. Am primit, în schimb, numai cifre seci, deoarece, în opinia Colegiului, informaţiile cerute nu sunt de interes public.
CMR, un "stat în stat"
Colegiul Medicilor din România este, potrivit statutului de funcţionare, "o organizaţie autonomă, care îşi exercită atribuţiile fără posibilitatea vreunei imixtiuni". Potrivit ministrului sănătăţii, Eugen Nicolăescu, "CMR este un fel de <> . Se acoperă între ei. Sunt câţiva potentaţi care deţin pârghiile puterii în rândul medicilor şi fac ce doresc. Celorlalţi le este frică să deschidă gura. La mine vin medicii şi se plâng: <
Cu ei dăm examene pentru a obţine posturi, a promova în profesie. Este un sistem ticăloşit>> ", ne-a declarat ministrul. "Intenţionez să m