Sarbatoare la Opera
"Sa inchidem cu totii ochii, pentru cateva clipe, si sa retraim cele mai frumoase amintiri din copilarie. Sa ne imaginam ca lumea e ingropata-n zapezi, ca cerul e luminat de miliarde de stele si ca departe, la marginea zarii, se dezleaga glasul colindatorilor..."
Jocul propus in deschiderea serii de Sanziana Pop, directoarea revistei "Formula AS", a gasit pamant fertil. Am inchis cuminti ochii, ne-am scufundat in amintiri si am lasat muzica sa vina tiptil tiptil peste noi. Intai au fost cateva lovituri de toaca, venite din departari, ce s-au apropiat tot mai mult, apoi o lumina albastruie de iarna geroasa strapungea, parca, pleoapa. Cand am deschis ochii, cerul de pe scena Operei Nationale din Bucuresti era senin, cu o luna rotunda, ce-si varsa lumina pe chipurile colindatorilor. Toaca a capatat ritmuri tot mai cadentate, pana ce a agonizat in unduirea vocilor. In seara asta ne colinda oameni de sama: Grigore Lese, Corul taranesc din Libotin si Aromanii farseroti din Cogealac. Dar primele colinde sunt aduse de voci de femei: Teodora Serban, Lorena Nechifor si Zamfira Muresan, conduse de unduirea cobzei Doinei Lavric, reinvie colinde stravechi, despre facerea lumii. In sala s-a facut tacere de mormant si fluierul lui Lese a rasunat, spargand aerul in mii de cioburi.
Un murmur a luat locul muzicii, un fosnet de inceput de lume... Vine din fata noastra, unde, imbracati la costum de postav, cu veste asortate, peste care ies gulerele albe, rasfrante, ale camasilor, se afla aromanii farseroti din Cogealac. Tin intre degete siraguri de matanii, stau cu ochii aproape inchisi si scapa din gat doar un geamat prelung si tremurat, ca un uruit din alte lumi, strapuns din cand in cand de cate o strigatura in versuri. Cuvinte de mult uitate se inlantuie, se arunca precum un bulgare de la unul la altul si se rostogolesc pierdute in eter: o M
