Inrautatirea relatiei dintre Chisinau si Bucuresti era destul de previzibila din cel putin citeva motive simple. Nu trebuie sa fii mare expert in politica externa pentru a vedea ca acolo unde nu exista un proiect politic coerent si consecvent fie nu exista relatie politica, fie totul se deruleaza „dupa ureche” sau pe modelul traditiei romanesti: „noua ni se intimpla lucruri”.
Iar fata de R. Moldova, tara pe care o plasam in zona de interes strategic, nu numai ca nu am avut un proiect si o strategie politica clara, dar nu am reusit nici macar sa incheiem Tratatul de baza.
Fara a minimaliza rolul malign al guvernarii de la Chisinau, afirm cu convingere ca in mare parte acest lucru se datoreaza incompetentei diplomatiei de la Bucuresti. Asta pe de o parte. Pe de alta parte, guvernul de la Chisinau e condus de un comunist cu state vechi care, cu toate ca are unul dintre cei mai isteti consilieri prezidentiali din tarile vecine (Marc Tkaciuk), lucreaza dupa o metoda destul de simpla. Astepti momentul potrivit si fie utilizezi gafele adversarului, fie il provoci sa le produca.
Si cum diplomatia romana este in faza ei romantica si „urechista”, nimic nu e mai simplu, caci ei produc aceste gafe diplomatice cu nemiluita.
De la ce a pornit totul? Povestea recenta a decurs in felul urmator: la sfirsitul lunii noiembrie, ambasadorul roman in Moldova, Filip Teodorescu, a catalogat Tratatul de pace din 1947 de la Paris, care stabileste granitele actuale ale Romaniei, drept „un fals istoric”. In opinia sa, documentul „a fost semnat doar pentru ca Romania era o tara invinsa si ocupata”. Ba mai mult, din datele pe care le am, el a mai declarat ca trupele romanesti, care luptau alaturi de trupele fasciste, au fost „trupe de eliberare”.
Cine cunoaste cit de cit contextul din spatiul ex-sovietic intelege ca astfel de afirmatii dor fo
