Foamea, frigul spaima in fata zilei de maine sunt ingredientele de baza ale sarbatorilor de iarna pentru oamenii care deasupra capului au doar cerul. Care nu mai au pe nimeni, care nu mai au nimic.

Pe unii i-am gasit in zonele aglomerate ale orasului, cersind, chirciti de frig, in piete sau la colturi de strada, pe altii, refugiati in tramvaiele incalzite. Sarbatorile (la fel ca planurile si sperantele pe care le genereaza) par un nonsens. Iar Craciunul si Anul Nou sunt, pentru cei mai multi dintre acesti oameni ai strazii, doua evenimente de care timpul i-a instrainat.

Calatorul

Joi dupa-amiaza, un om infofolit in zdrente si-a gasit refugiul pe scaunul tapitat al tramvaiului 2. La statia terminus, nu a coborat, asteptand ca tramvaiul sa-si reia traseul in sens invers... Ca multi alti oameni ai strazii, barbatul se fereste de ger plimbandu-se cate o zi intreaga cu mijloacele R.A.T.T. Ne spune ca se se afla inca de la primele ore ale diminetii in tramvai. "Ma mai ascund si eu de frig. Controlorii ma cunosc si ma lasa in pace". L-am intrebat ce asteapta de la apropiatele sarbatori de iarna. "Anul trecut am fost in Moldova, la fratii mei. Mi-au zis ca nu ma pot primi. M-au lasat sa dorm pe jos si a doua zi am plecat de acolo. Acum nu mai am unde sa ma duc. Dar mi-i bine si aici, in strada, ca lumea e mai darnica in timpul asta. Ma plimb toata ziua cu tramvaiul si noaptea dorm pe unde apuc... Ma mai lasa o femeie sa dorm pe un scaun in barul ei din Cartan, dupa ce inchide". Omul ne spune ca nu mai are la ce spera pentru anul care vine. A pierdut tot, chiar si masina in care dormea pana nu demult i-a fost ridicata si dusa la fier vechi. Aflam ca drama barbatului a inceput imediat dupa ’90. "Pe vremea lu’ Ceausescu, 12 ani am lucrat la Detergenti, in Timisoara. Stateam intr-un camin de nefamilisti al combinatului, dar, imediat dupa Revolutie, m-au dat