O ŢARÃ... CU COJONES
Pentru prima oară, liderii noştri au fost de acord că Romănia nu trebuie să se lege la cap cu parafarea unor documente care in timp pot deveni jenante, constituind un precedent. Nu vrem să recunoaştem independenţa provinciei Kosovo. O independenţă declarată unilateral, susţinută făţiş de peste Ocean, acceptată in principiu de Uniunea Europeană ca entitate, dar respinsă de multe dintre membrele ei.
O ŢARÃ... CU COJONES
O colegă, văzănd cuvăntul-cheie al textului referitor la deciziile luate la Bruxelles in legătură cu provincia Kosovo şi mai ales la poziţia Romăniei privind declararea independenţei acesteia, mi-a spus că "suntem vulgari dacă folosim «cojones»". Nu voi traduce cuvăntul, este aproape intrat in vocabular, pentru că se pare că ne este mai uşor să-l pronunţăm cănd nu este exprimat in romănă. L-am preluat in titlul acestui text din convingere. Nimic nu putea fi mai potrivit pentru a relata, in limbajul cel mai simplu posibil, prima luare de poziţie cu adevărat curajoasă a Romăniei intr-o chestiune care ţine de interesul naţional. Unii vor spune că au existat altele, care, poate, au fost decisive in aderarea noastră la NATO (este vorba despre una legată, intămplător sau nu, tot de spaţiul ex-iugoslav) sau la participarea noastră cu trupe la Coaliţia din Irak, care ne-a trecut pe lista "prietenilor Americii". Dar nu mă vor convinge. Nici una dintre acele decizii nu a fost găndită "cu premeditare", vorba unor colegi de breaslă intotdeauna mai inteligenţi decăt ceilalţi. Au fost decizii de conjunctură, orice ar susţine decidenţii de la Bucureşti. Şi hotărări in mod sigur lipsite de popularitate in răndul romănilor, luate pentru că atunci nu erau la modă referendumurile. Ce s-a intămplat vineri la Bruxelles, cănd după multă vreme am văzut o delegaţie a Romăniei exprimănd o poziţie tranşantă, la unison, este
